Situaţia copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate
În prezent, nu se cunoaşte numărul exact al copiilor rămaşi acasă în urma plecării unuia sau ambilor părinţi în străinătate pentru perioade lungi de timp.
Autorităţile administraţiei publice locale şi centrale fac demersuri în vederea determinării numărului acestor copii şi cu toate acestea, dimensiunea reală a acestui fenomen rămâne necunoscută. Din luna august 2015, modul de colectare a datelor cu privire la copiii cu părinții plecați la muncă în străinătate este reglementat în Anexa 1 a Hotărârii de Guvern 691 din 2015 privind Procedura de monitorizare a modului de creştere şi îngrijire a copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi a serviciilor de care aceştia pot beneficia. Aceasta prevede că anual, în ultimul trimestru, Serviciul public de asistenţă socială trebuie să solicite unităţilor şcolare care funcţionează pe raza sa administrativ-teritorială, date şi informaţii cu privire la copiii cu părinţii plecaţi în străinătate și la copiii reveniţi în ţară după o perioadă de şedere în străinătate alături de părinţi mai mare de un an. Unitatea şcolară are obligaţia de a transmite lista nominală a copiilor din categoriile mai sus-menționate (cu o serie de detalii despre fiecare copil) , în cel mult 15 zile calendaristice de la solicitare.
În 2016, în cadrul Grupului de Lucru Interinstituțional destinat protecției copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate, creat la inițiativa Administrației Prezidențiale și susținut metodologic de Organizația Salvați Copiii, au fost create o serie de recomandări metodologice destinate colectării datelor statistice (Recomandările se regăsesc aici).
La nivel central, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) prezintă, trimestrial, o situaţie statistică elaborată pe baza datelor raportate de către serviciile publice de asistenţă socială (SPAS) de la nivelul fiecărei unităţi administrativ/teritoriale către direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui judeţ (DGASPC).
Conform situaţiei prezentate de ANPDCA, în decembrie 2019, erau înregistraţi în evidenţele autorităţilor responsabile de asistenţă socială, un număr total de 86.263 copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Acest număr este însă departe de a reflecta realitatea.
Datele colectate de la Inspectoratele Școlare Județene (ISJ) de Ministerul Educației Naționale, în urma solicitării Administrației Prezidențiale, arată pentru aceeași perioadă de timp, decembrie 2017, existența unui număr de 159.038 de copii cu părinții plecați în străinătate. Nici datele provenite din sistemul educational nu sunt însă complete, surprinzând doar numărul copiilor integrați în sistemul de învățământ (preșcolari și școlari cu vârsta între 3-17 ani) și neincluzând copiii de vârstă antepreșcolară și pe cei neînscriși la școală/în abandon școlar.
Totodată, o serie de studii au arătat că datele oficiale prezintă doar o parte din dimensiunea reală a fenomenului. Astfel, în 2007, Fundaţia Soros indica, doar în rândul elevilor de gimnaziu, un număr de două ori mai mare decât numărul total de copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate prezentat de autorităţi. Studiul menţionat arăta existenţa a 170.000 elevi de clasele V-VIII care au cel puţin un părinte la muncă în străinătate („Efectele Migraţiei : Copiii rămaşi acasă”, a se vedea în secţiunea următoare).
În 2008, un alt studiu, de această dată al UNICEF, Alternative Sociale şi Gallup România, estima că, la momentul derulării cercetării, la scară naţională, erau 350.000 de copii ai căror părinţi erau migraţi în străinătate, iar mai mult de o treime dintre aceştia, adică aproximativ 126.000 de copii, erau afectaţi de migraţia ambilor părinţi („Analiză la nivel naţional asupra fenomenului copiilor rămaşi acasă prin plecarea părinţilor la muncă în străinătate”, a se vedea în secţiunea următoare).
Revenind la statisticile ANPDCA din luna decembrie 2019, acestea indicau că aproape 31% dintre copii erau complet lipsiţi de grija părintească: 15.858 aveau ambii părinţi plecaţi, iar 11.143 proveneau din familii în care părintele unic susţinător era plecat. Îngrijorător este şi numărul copiilor aflaţi singuri acasă care au ajuns în sistemul de protecţie specială: 3.500 (din care 707 în centre de plasament şi 668 în grija asistenţilor maternali).
În ceea ce privește distribuția pe județe, datele din luna decembrie 2019 ne arată că regiunea cu cei mai mulţi copii cu părinţi plecaţi, aflaţi în atenţia autorităţilor, este cea de Nord-Est, cu un total de 29.216 copii (în special judeţele Suceava – 7.526 copii, Iași – 5.577 copii, Bacău – 4.517 copii și Botosani – 4.309 copii), urmată de Sud-Est cu 13.797 copii (în special judeţele Galaţi – 3.938 copii, Constanţa – 3.529 copii și Buzau – 2.424 copii) şi de Sud-Muntenia, cu un total de 12.036 de copii cu părinţi plecaţi cuprinşi în evidenţele oficiale (aflaţi cu precădere în judeţele Prahova – 4.399 copii, Dâmboviţa – 2.470 copii şi Argeş – 2.124 copii). În regiunea Nord-Vest, un număr total de 8.940 copii (în special judeţele Bistriţa Năsăud – 2.181 copii, Maramureş – 1.949 copii, Satu-Mare – 1.792copii sau Cluj – 1.265 copii). În regiunea Vest, autorităţile au cunoştinţă de un număr total de 7.863 copii cu părinţi plecaţi (în special în judeţele Timis – 2.966 copii, Hunedoara – 1.975 copii și Caraș Severin– 1.773 copii). Regiunile Centru şi Sud-Vest Oltenia înregistrează 6.806, respectiv 6.190 de copii aflaţi în această situaţie.
La polul opus se află regiunea Bucureşti-Ilfov, cu 1.415 copii. În Bucureşti, sectorul 3 are cunoştinţă de cei mai mulţi copii cu părinţi plecaţi, 317, urmat de sectorul 6 cu 277 de copii, sectorul 1 cu 214 copii, sectorul 4 cu 104 de copii, sectorul 2 cu 56 de copii, sectorul 5 cu 43 de copii.
Privind aceste date, întrebarea firească este dacă ele nu reflectă mai degrabă capacitatea autorităţilor locale şi judeţene de a identifica aceste situaţii şi, implicit, de a implementa cadrul legislativ actual şi de a face cunoscută, în rândul părinţilor sau a altor adulţi cărora le rămân în grijă copiii, necesitatea declarării rămânerii acasă a copiilor.
Evoluţia în timp a datelor centralizate de ANPDCA:
Organizaţia Salvaţi Copiii şi-a propus ca prin cercetarea „Impactul migraţiei părinţilor asupra copiilor rămaşi acasă” să evidenţieze: impactul pe care plecarea părinţilor îl are asupra bunei dezvoltări a copiilor, nevoile pe care aceşti copii le au pe perioada lipsei părinţilor, iar pe baza nevoilor evidenţiate, să recomande şi să dezvolte cele mai potrivite tipuri de servicii pentru acest grup ţintă. De asemenea, studiul a analizat situaţia acestor copii din perspectiva respectării drepturilor garantate prin Convenţia ONU privind drepturile copilului. Fiind un demers cu caracter exploratoriu, s-a optat pentru o cercetare de tip calitativ, utilizându-se, ca metode de cercetare, focus-grupul şi interviul. La grupele mici de vârstă, au fost folosite mai multe tehnici proiective (tehnica desenului, a colajului de poze, poveşti despre o zi obişnuită din viaţa de copil) pentru a facilita comunicarea şi exprimarea opiniilor copiilor. În total, au participat 60-70 elevi cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani, 40 de persoane care au în întreţinere aceşti copii (unul din părinţi care a rămas în ţară, alte rude, vecini sau cunoştinţe), 40 de cadre didactice, 8 consilieri şcolari şi 6 reprezentanţi ai serviciilor de asistenţă socială din cadrul primăriilor sau ai direcţiilor judeţene de asistenţă socială şi protecţia drepturilor copilului, din Suceava, Iaşi şi Neamţ.
Principalele concluzii ale studiului:
Dreptul la familie şi protecţie
Rezultatele studiului relevă faptul că există o categorie de minori care nu se află sub directa supraveghere a unui adult (părinte, rudă sau cunoştinţă); astfel, aceştia nu beneficiază de un mediu familial adecvat pentru dezvoltarea lor psiho-emoţională normală. Ei au în general peste 13-14 ani şi fiind consideraţi aproape maturi, sunt lăsaţi de părinţi singuri, fără bunici sau alte rude. S-a evidenţiat faptul că, pentru această categorie de copii, riscurile de a abandona şcoala, de infracţionalitate, de consum de droguri sunt mai mari.
Dreptul la educaţie
Dreptul la opinie şi participare
Dreptul la timp liber, joc şi activităţi culturale
Dreptul la nediscriminare / incluziune socială
Cele mai importante recomandări:
Derulat in două etape, demersul de cunoaştere a fenomenului copiilor rămaşi singuri acasă în urma migraţiei părinţilor a cuprins două cercetări: prima a fost de tip cantitativă şi s-a derulat în anul 2007, iar a doua a avut o abordare calitativă (plecând de la rezultatele anterioare), fiind realizată in 2008. Prin acest demers, Fundaţia Soros şi-a propus să determine care e impactul absenţei părinţilor plecaţi la muncă în străinătate asupra copiilor rămaşi în ţară şi să propună măsuri prin care efectele negative pot fi diminuate.
Cercetarea cantitativă din 2007 are la bază o anchetă de teren realizată pe un eşantion reprezentativ de 2.037 elevi din clasele V-VIII, ce include un sub-eşantion de 437 elevi care au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Din studiul Soros reiese că numărul de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate înregistrat de oficialităţi este mult subdimensionat. Estimările pe datele din acest sondaj relevă o cifră dublă faţă de statistica oficială, numai la nivelul populaţiei şcolare din clasele V-VIII estimându-se 170.000 de copii. Dintre aceştia aproximativ 35.000 au ambii părinţi plecaţi, 55.000 au doar mama plecată, iar 80.000 au doar tatăl plecat în străinătate. Din punct de vedere al răspândirii geografice datele arată că regiunile cele mai afectate de fenomen sunt vestul ţării (Banat, Crişana şi Maramureş, unde procentul elevilor de gimnaziu care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate este de 27% din numărul total de elevi) şi Moldova (unde procentul este de 25%). Studiul mai arată că migraţia pentru muncă a părinţilor are atât efecte pozitive cât şi efecte negative asupra copiilor rămaşi acasă. Principalele efecte pozitive sunt legate de bunăstarea materială a copiilor (îmbunătăţirea condiţiilor de locuire, telefon mobil, computer etc.). Între efectele negative s-a remarcat faptul că plecarea unuia dintre părinţi determină, în unele cazuri, o deteriorare a relaţiei copilului cu părintele rămas acasă. Alte efecte negative se întâlnesc la nivel psihologic; la copiii cu unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate frecvenţa simptomului de deprimare este mai mare.
Studiul din anul 2008 prezintă o analiză aprofundată a datelor de sondaj din anul precedent şi completarea lor cu date explicative rezultate din interviuri la nivel local, derulate cu familii/rude care au grijă de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate şi cu specialişti, în 8 localităţi cu incidenţă mare de migraţie.
Cercetarea s-a derulat în zona Iaşi şi a avut o parte cantitativă (anchetă sociologică pe bază de chestionar, pe un eşantion bistadial stratificat format din elevi cu vârsta cuprinsă între 10 şi 19 ani, atât din mediul urban – Municipiul Iaşi, cât şi din mediul rural – comuna Răducăneni) şi una calitativă (ancheta a fost completată cu două focus–grupuri cu specialişti din domeniul protecţiei copilului din cele două localităţi). Scopul studiului a fost acela de a: creiona un profil al familiei de migranţi, identifica factorii favorizanţi plecării părinţilor la muncă în străinătate, modul în care copiii percep plecarea părinţilor la muncă în străinătate, efectele plecării părinţilor asupra copiilor şi identificarea celor mai potrivite căi pentru proteja aceşti copii de aflaţi în situaţie de risc.
În principal, rezultatele acestui studiu au evidenţiat faptul că:
Pentru a obţine o analiză la nivel naţional a situaţiei copiilor rămaşi singuri acasă, studiu combină cercetarea cantitativă (chestionar aplicat pe un eşantion naţional de 2.000 de gospodării şi pe sub-eşantioane), cercetarea calitativă (studii de caz,interviuri în profunzime, cu reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale) şi analiza documentaţiei.
Rezultatele cercetării arată că, la scară naţională, fenomenul este estimat a fi caracteristic pentru aproximativ 350.000 de copii (la momentul derulării cercetării), iar mai mult de o treime dintre aceştia, adică aproximativ 126.000 de copii, fiind afectaţi de migraţia ambilor părinţi.
Jumătate dintre copiii cu ambii părinţi plecaţi au vârsta sub 10 ani; peste jumătate dintre aceştia au vârsta între 2 şi 6 ani iar cealaltă jumătate au vârsta peste 7 ani. Chiar dacă în termeni de procentaje cifra nu e mare, estimările arată că 4% din copiii cu ambii părinţi migranţi au vârsta sub un an. Mai mult de atât, în termeni de timp petrecut fără părinţi, 16% din copiii cu ambii părinţi plecaţi au petrecut mai mult de un an fără aceştia, iar 3% chiar mai mult de patru ani.
În termeni de mediu de reşedinţă şi distribuţie regională, 100.000 de copii, adică aproape o treime din total, trăiesc în Moldova.
Studiul s-a bazat pe aplicarea unui chestionar pe 981 elevi din judeţele Galaţi, Brăila, Iaşi şi Botoşani (77% din elevi fiind din zona Galaţi), urmărindu-se identificarea factorilor determinanţi ce intervin în luarea deciziei părinţilor de a pleca la muncă în străinătate, atitudinilor copiilor asupra plecării şi, implicit, efectelor plecării părinţilor asupra copiilor. Totodată, cercetarea şi-a propus să identifice şi schimbările ce intervin în viaţa familiei (respectiv între copii şi părinţi şi între părinţi) în urma plecării unuia sau ambii părinţi în străinătate. În plus, în acest studiu s-a urmărit determinarea schimbărilor de mentalitate care sunt antrenate de locuirea în străinătate la părinţii plecaţi şi influenţele exercitate asupra copiilor rămaşi acasă, precum şi identificarea modalităţilor în care copiii cu părinţi plecaţi îşi proiectează viaţa profesională.
Principalele concluzii ale studiului au fost (procentele se referă la eşantionul pentru acest studiu; eşantionul nu este reprezentativ la nivel naţional):