Situaţia copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate

Situaţia copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate

 

1. STATISTICI ŞI ESTIMĂRI

 

În prezent, nu se cunoaşte numărul exact al copiilor rămaşi acasă în urma plecării unuia sau ambilor părinţi în străinătate pentru perioade lungi de timp.

Autorităţi ale administraţiei publice locale şi centrale fac demersuri în vederea determinării numărului acestor copii şi, cu toate acestea, dimensiunea reală a acestui fenomen rămâne necunoscută. Din luna august 2015, modul de colectare a datelor cu privire la copiii cu părinții plecați la muncă în străinătate este reglementat în Anexa 1 a Hotărârii de Guvern 691 din 2015 privind Procedura de monitorizare a modului de creştere şi îngrijire a copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi a serviciilor de care aceştia pot beneficia. Aceasta prevede că anual, în ultimul trimestru, Serviciul public de asistenţă socială trebuie să solicite unităţilor şcolare care funcţionează pe raza sa administrativ-teritorială, date şi informaţii cu privire la copiii cu părinţii plecaţi în străinătate și la copiii  reveniţi în ţară după o perioadă de şedere în străinătate alături de părinţi mai mare de un an. Unitatea şcolară are obligaţia de a transmite lista nominală a copiilor a copiilor din categoriile mai sus-menționate (cu o serie de detalii despre fiecare copil) în cel mult 15 zile calendaristice de la solicitare.

În 2016, în cadrul Grupului de Lucru Interinstituțional destinat protecției copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate, creat la inițiativa Administrației Prezidențiale și susținut metodologic de Organizația Salvați Copiii, au fost create o serie de recomandări metodologice destinate colectării datelor statistice (Recomandările se regăsesc aici).

La nivel central, Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA) prezintă, trimestrial, o situaţie statistică elaborată pe baza datelor raportate de către serviciile publice de asistenţă socială (SPAS) de la nivelul fiecărei unităţi administrativ/teritoriale către direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui judeţ (DGASPC).

Conform situaţiei prezentate de ANDPDCA, în decembrie 2020, erau înregistraţi în evidenţele autorităţilor responsabile de asistenţă socială, un număr total de 75.136 copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate.

Datele obținute de Ministerul Educației de la unități școlare au indicat însă numere mult mai mari decât ale ANDPDCA, chiar dacă nici acestea nu sunt complete. (Datele colectate de ME surprind doar numărul copiilor integrați în sistemul de învățământ (preșcolari și școlari cu vârsta între 3-17 ani), neincluzând copiii de vârstă antepreșcolară și pe cei neînscriși la școală/în abandon școlar. În decembrie 2017, acestea indicau existența unui număr de 159.038 de copii cu părinții plecați în străinătate, în timp ce datele provenite din sistemul de asistenţă socială arătau existenţa a 94.896 copii în această situaţie.)

Revenind la statisticile ANPDCA din luna decembrie 2020, acestea indicau că aproape 30% dintre copii erau complet lipsiţi de grija părintească: 13.253 aveau ambii părinţi plecaţi, iar 9.409 proveneau din familii în care părintele unic susţinător era plecat.  Îngrijorător este şi numărul copiilor aflaţi singuri acasă care au ajuns în sistemul de protecţie specială: 3.047 (din care 647 în centre de plasament şi 568 în grija asistenţilor maternali).

În ceea ce privește distribuția pe județe, datele din luna decembrie 2020 ne arată că regiunea cu cei mai mulţi copii cu părinţi plecaţi, aflaţi în atenţia autorităţilor, este cea de Nord-Est, cu un total de 27.031 copii (în special judeţele Suceava – 7.002 copii, Botoşani – 5.070 copii, Iași – 4.874 copii și Bacău – 3.460 copii), urmată de Sud-Est cu 11.574 copii (în special judeţele Galaţi – 3.908 copii, Constanţa – 3.036  copii și Buzău – 2.042 copii) şi de Sud-Muntenia, cu un total de 10.085 de copii cu părinţi plecaţi cuprinşi în evidenţele oficiale (aflaţi cu precădere în judeţele Prahova – 3.266 copii, Dâmboviţa – 2.037 copii şi Argeş – 1.824 copii).  În regiunea Nord-Vest, un număr total de 7.793 copii (în special judeţele Maramureş – 2.167 copii, Bistriţa Năsăud – 1.823 copii, Satu-Mare – 1.497 copii sau Cluj – 1.060 copii). În regiunea Vest, autorităţile au cunoştinţă de un număr total de 6.148 copii cu părinţi plecaţi (în special în judeţele Timis – 2.067 copii, Caraș Severin– 1.571 copii și Hunedoara – 1.472 copii). Regiunile Centru şi Sud-Vest Oltenia înregistrează 6.122, respectiv 5.017 de copii aflaţi în această situaţie.

La polul opus se află regiunea Bucureşti-Ilfov, cu 1.366 copii. În Bucureşti, sectorul 3 are cunoştinţă de cei  mai mulţi copii cu părinţi plecaţi, 371, urmat de sectorul 6 cu 331 de copii, sectorul 1 cu 165 copii, sectorul 4 cu 94 de copii, sectorul 2 cu 45 de copii, sectorul 5 cu 37 de copii.

Privind aceste date, întrebarea firească este dacă ele nu reflectă mai degrabă capacitatea autorităţilor locale şi judeţene de a identifica aceste situaţii şi, implicit, de a implementa cadrul legislativ actual şi de a face cunoscută, în rândul părinţilor sau a altor adulţi cărora le rămân în grijă copiii, necesitatea declarării rămânerii acasă a copiilor.

Evoluţia în timp a datelor centralizate de ANPDCA (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie; www.copii.ro):

 

1. STUDII/CERCETĂRI

 

• Organizaţia Salvaţi Copiii, „Impactul migraţiei părinţilor asupra copiilor rămaşi acasă”, 2007.

Organizaţia Salvaţi Copiii şi-a propus ca prin cercetarea „Impactul migraţiei părinţilor asupra copiilor rămaşi acasă” să evidenţieze: impactul pe care plecarea părinţilor îl are asupra bunei dezvoltări a copiilor, nevoile pe care aceşti copii le au pe perioada lipsei părinţilor, iar pe baza nevoilor evidenţiate, să recomande şi să dezvolte cele mai potrivite tipuri de servicii pentru acest grup ţintă. De asemenea, studiul a analizat situaţia acestor copii din perspectiva respectării drepturilor garantate prin Convenţia ONU privind drepturile copilului. Fiind un demers cu caracter exploratoriu, s-a optat pentru o cercetare de tip calitativ, utilizându-se, ca metode de cercetare, focus-grupul şi interviul. La grupele mici de vârstă, au fost folosite mai multe tehnici proiective (tehnica desenului, a colajului de poze, poveştii despre o zi obişnuită din viaţa de copil) pentru a facilita comunicarea şi exprimarea opiniilor copiilor. În total, au participat 60-70 elevi cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani, 40 de persoane care au în întreţinere aceşti copii (unul din părinţi care a rămas în ţară, alte rude, vecini sau cunoştinţe), 40 de cadre didactice, 8 consilieri şcolari şi 6 reprezentanţi ai serviciilor de asistenţă socială din cadrul primăriilor sau ai direcţiilor judeţene de asistenţă socială şi protecţia drepturilor copilului, din Suceava, Iaşi şi Neamţ.

Principalele concluzii ale studiului:

Dreptul la familie şi protecţie

• lipsa mamei este mai des şi mai intens resimţită de majoritatea grupului ţintă, atât pentru că aceasta este cea care se ocupă de majoritatea treburilor gospodăreşti care, în lipsa acesteia, revin în grija copiilor, cât şi pentru că mamele reuşesc în general să construiască o relaţie apropiată şi o comunicare deschisă cu copiii;
• apar probleme de comunicare în special între copii şi bunici, percepute a fi cauzate de diferenţa foarte mare între sistemul de valori adoptat de fiecare, de stilul de viaţă diferit şi de capacitatea redusă a celor în vârstă de a se adapta noilor valori sociale, a stilurilor de viaţă moderne, apropiate de tineri;
• problemele de comunicare apărute s-au evidenţiat a fi mai grave în cazul tinerilor adolescenţi, asupra cărora bunicii nu reuşesc în general să aibă control;
• adolescenţii resimt nevoia unei comunicări constante şi apropiate cu un părinte sau cu o rudă în care să găsească un sprijin în cazul în care trebuie să ia anumite decizii considerate a fi foarte importante pentru viaţa lor;
• adolescentele par a se adapta mai uşor în relaţionarea cu bunicii, însă percep a avea nevoie de o comunicare mai strânsă şi mai deschisă cu ei aşa cum o aveau cu mama;
• relaţia pe care părinţii plecaţi o stabilesc cu copiii rămaşi acasă a fost percepută atât de către copii cât şi de către cei care rămân cu aceştia ca având o importanţă deosebită în atitudinea şi comportamentul copiilor: o relaţie apropiată, constantă, bazată pe încredere şi sinceritate îi ajută pe copii să accepte mai uşor lipsa lor, să fie în continuare implicaţi în viaţa socială şi să aibă un comportament dezirabil social, pe când lipsa relaţiei cu părinţii s-a dovedit a avea efecte de izolare, scădere a încrederii în sine, scădere a rezultatelor şcolare, absenteism şi chiar abandon şcolar, lipsa implicării şi a participării la acţiuni extra-şcolare ajungând chiar la comportamente şi atitudini indezirabile social (ca infracţionalitate, violenţă etc.).

Rezultatele studiului relevă faptul că există o categorie de minori care nu se află sub directa supraveghere a unui adult (părinte, rudă sau cunoştinţă); astfel, aceştia nu beneficiază de un mediu familial adecvat pentru dezvoltarea lor psiho-emoţională normală. Ei au în general peste 13-14 ani şi fiind consideraţi aproape maturi, sunt lăsaţi de părinţi singuri, fără bunici sau alte rude. S-a evidenţiat faptul că, pentru această categorie de copii, riscurile de a abandona şcoala, de infracţionalitate, de consum de droguri sunt mai mari.

Dreptul la educaţie

• Printre adolescenţii, mai ales printre băieţii, care au ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, există tendinţa de a abandona şcoala;
• De asemenea tot printre adolescenţi, atât fete cât şi băieţi, se manifestă tendinţa de absenteism.
• Atât la cei mici cât şi la cei mari se observă o scădere a interesului acordat şcolii şi temelor pentru acasă, pe fondul unei lipse de control din partea unui adult cu autoritate asupra lor;
• Cei mici şi uneori si adolescenţii întâmpină dificultăţi în realizarea temelor acasă şi a înţelegerii materiei predate la şcoală, resimţind nevoia unui ajutor din partea unui adult care să se poată implica în această activitate/ care să le acorde asistenţă în lipsa părinţilor;
• În familiile unde mama este cea plecată, fetele consumă o mare parte din timpul lor cu activităţile de îngrijire a gospodăriei, uneori în detrimentul programului şcolar şi pregătirii temelor;
• La nivel de şcoală nu există încă un sistem clar de abordare a copiilor cu părinţi plecaţi care manifestă o scădere a motivaţiei pentru şcoală. Numai în caz de abandon şcolar, instituţia de învăţământ anunţă fie direcţia de protecţie a copilului, fie serviciile / departamentele de asistenţă socială din cadrul primăriilor;

Dreptul la opinie şi participare

• Copilul resimte atât lipsa informării cât şi a participării la decizie într-un mod negativ, cu consecinţe asupra atitudinii şi comportamentului în absenţa părinţilor de acasă.
• Copilului, indiferent de vârstă, îi este acordat în mică măsură dreptul la participare la decizia părinţilor de a pleca să muncească în străinătate;
• Cei mici, copiii până în 12-13 ani, nu numai că nu sunt consultaţi în decizia părinţilor de a pleca de acasă pentru o anumită perioadă dar de cele mai multe ori aceştia nu sunt nici măcar informaţi despre plecare, decât în momentul în care aceasta se întâmplă;

Dreptul la timp liber, joc şi activităţi culturale

• Copiii care provin din familii unde mama este plecată au mai multe activităţi de îngrijire a gospodăriei, ceea ce le consumă din timpul lor liber;
• Posibilităţile de petrecere a timpului liber împreună cu bunicii sunt reduse din cauza lipsei disponibilităţii acestora, pe de o parte pentru activitatea de joc şi pe de altă parte, pentru activităţile ce presupun mişcare ca mersul la iarbă verde, în excursii etc.
• Posibilităţile de petrecere a timpului liber au fost percepute de către copii ca fiind reduse în general atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.

 

Dreptul la nediscriminare / incluziune socială

• Nu se poate vorbi de discriminare negativă a copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate; mai mult există tendinţa de a proteja această categorie de copii în societate;
• La nivel social şi în mass-media se pune mai degrabă accent pe suferinţa şi situaţia dezavantajată în care aceşti copii se află şi mai puţin pe modul în care sunt respectate drepturile acestor copii sau pe soluţiile la problemele lor, pe serviciile concrete pe care aceştia le pot accesa; În acest context copiii se simt mai degrabă „victime” accentuându-se efectele negative ale plecării părinţilor de acasă.

Cele mai importante recomandări:

• Dezvoltarea unei strategii de mobilizare şi intervenţie la nivel local;
• Campanii de informare şi conştientizare adresate părinţilor;
• Campanii de sensibilizare la nivelul comunităţilor de români din ţările de destinaţie;
• Dezvoltarea serviciilor de consiliere pentru persoanele care au în îngrijire copii cu ambii părinţi plecaţi;
• Extinderea reţelei de consilieri şcolari;
• Extinderea programelor de tipul „Şcoala după şcoală”;
• Dezvoltarea mai multor cluburi destinate copiilor cu scopul de a oferi acestora modalităţi benefice de petrecere a timpului liber;
• Campanii media de promovare a soluţiilor şi oportunităţilor pentru aceşti copii, a exemplelor pozitive.

 

 

• Fundaţia Soros România, ”Efectele migraţiei: copiii rămaşi acasă”, 2007 şi „Efectele migraţiei: copiii rămaşi acasă. Riscuri şi soluţii”, 2008 (studii realizat în cadrul unui program de cercetare mai amplu – „Migraţie şi Dezvoltare”)

Derulat in două etape, demersul de cunoaştere a fenomenului copiilor rămaşi singuri acasă în urma migraţiei părinţilor a cuprins două cercetări: prima a fost de tip calitativ şi s-a derulat în anul 2007, iar a doua a avut o abordare calitativă (plecând de la rezultatele anterioare), fiind realizată in 2008. Prin acest demers, Fundaţia Soros şi-a propus să determine care e impactul absenţei părinţilor plecaţi la muncă în străinătate asupra copiilor rămaşi în ţară şi să propună măsuri prin care efectele negative pot fi diminuate.

Cercetarea cantitativă din 2007 are la bază o anchetă de teren realizată pe un eşantion reprezentativ de 2.037 elevi din clasele V-VIII, ce include un subeşantion de 437 elevi care au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Din studiul Soros reiese că numărul de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate înregistrat de oficialităţi este mult subdimensionat. Estimările pe datele din acest sondaj relevă o cifră dublă faţă de statistica oficială, numai la nivelul populaţiei şcolare din clasele V-VIII estimându-se 170.000 de copii. Dintre aceştia aproximativ 35.000 au ambii părinţi plecaţi, 55.000 au doar mama plecată, iar 80.000 au doar tatăl plecat în străinătate. Din punct de vedere al răspândirii geografice datele arată că regiunile cele mai afectate de fenomen sunt vestul ţării (Banat, Crişana şi Maramureş, unde procentul elevilor de gimnaziu care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate este de 27% din numărul total de elevi) şi Moldova (unde procentul este de 25%). Studiul mai arată că migraţia pentru muncă a părinţilor are atât efecte pozitive cât şi efecte negative asupra copiilor rămaşi acasă. Principalele efecte pozitive sunt legate de bunăstarea materială a copiilor (îmbunătăţirea condiţiilor de locuire, telefon mobil, computer etc.). Între efectele negative s-a remarcat faptul că plecarea unuia dintre părinţi determină, în unele cazuri, o deteriorare a relaţiei copilului cu părintele rămas acasă. Alte efecte negative se întâlnesc la nivel psihologic; la copiii cu unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate frecvenţa simptomului de deprimare este mai mare.

Studiul din anul 2008 prezintă o analiză aprofundată a datelor de sondaj din anul precedent şi completarea lor cu date explicative rezultate din interviuri la nivel local, derulate cu familii/rude care au grijă de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate şi cu specialişti, în 8 localităţi cu incidenţă mare de migraţie.

 

• Asociaţia Alternative Sociale, „Singur Acasă”, 2007 (studiu realizat în cadrul proiectului „Home Alone”; coordonator cercetare Dr. Gabriela Irimiescu)

Cercetarea s-a derulat în zona Iaşi şi a avut o parte cantitativă (anchetă sociologică pe bază de chestionar, pe un eşantion bistadial stratificat format din elevi cu vârsta cuprinsă între 10 şi 19 ani, atât din mediul urban – Municipiul Iaşi, cât şi din mediul rural – comuna Răducăneni) şi una calitativă (ancheta a fost completată cu două focus–grupuri cu specialişti din domeniul protecţiei copilului din cele două localităţi). Scopul studiului a fost acela de a: creiona un profil al familiei de migranţi, identifica factorii favorizanţi plecării părinţilor la muncă în străinătate, modul în care copiii percep plecarea părinţilor la muncă în străinătate, efectele plecării părinţilor asupra copiilor şi identificarea celor mai potrivite căi pentru proteja aceşti copii de aflaţi în situaţie de risc.

În principal, rezultatele acestui studiu au evidenţiat faptul că:

• părinţii care se hotărăsc să plece la muncă în străinătate au între 25 şi 45 ani;
• principalul motiv al migraţiei este lipsa banilor;
• frecvenţa familiilor destrămate este mai mare în rândul familiilor de migranţi;
• plecarea părinţilor are efecte negative asupra copiilor: aceştia trăiesc sentimentul de abandon, nu le sunt asigurate o serie de nevoi;
• apar probleme legate de frecvenţa şi îndeplinirea activităţilor şcolare la copiii care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate;
• în mediul rural se observă o creştere a responsabilităţilor ce le revin copiilor;
• efectele migraţiei asupra copiilor sunt vizibile: schimbarea aspectului fizic, absenteism, şi abandon şcolar, probabilitate crescută de a comite infracţiuni etc.

 

• UNICEF, Gallup România, Asociaţia Alternative Sociale, „Analiză la nivel naţional asupra fenomenului copiilor rămaşi acasă prin plecarea părinţilor la muncă în străinătate”, 2008 (cercetarea face parte dintr-un proiect mai amplu derulat de Asociaţia Alternative Sociale, sprijinit de UNICEF).

Pentru a obţine o analiză la nivel naţional a situaţiei copiilor rămaşi singuri acasă, studiu combină cercetarea cantitativă (chestionar aplicat pe un eşantion naţional de 2,000 de gospodării şi pe sub-eşantioane), cercetarea calitativă (studii de caz,interviuri în profunzime, cu reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale) şi analiza documentaţiei.

Rezultatele cercetării arată că, la scară naţională, fenomenul este estimat a fi caracteristic pentru aproximativ 350.000 de copii (la momentul derulării cercetării), iar mai mult de o treime dintre aceştia, adică aproximativ 126.000 de copii, fiind afectaţi de migraţia ambilor părinţi.

jumătate dintre copiii cu ambii părinţi plecaţi au vârsta sub 10 ani; peste jumătate dintre aceştia au vârsta între 2 şi 6 ani iar cealaltă jumătate au vârsta peste 7 ani. Chiar dacă în termeni de procentaje cifra nu e mare, estimările arată că 4% din copiii cu ambii părinţi migranţi au vârsta sub un an. Mai mult de atât, în termeni de timp petrecut fără părinţi, 16% din copiii cu ambii părinţi plecaţi au petrecut mai mult de un an fără aceştia, iar 3% chiar mai mult de patru ani.

În termeni de mediu de reşedinţă şi distribuţie regională, 100.000 de copii, adică aproape o treime din total, trăiesc în Moldova.

 

 

• Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, „Problemele copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate”, 2007 (studiu realizat de Catedra de Filozofie – Sociologie; Coordonatorul studiului As. Drd. Viorel Rotilă).

Studiul s-a bazat pe aplicarea unui chestionar pe 981 elevi din judeţele Galaţi, Brăila, Iaşi şi Botoşani (77% din elevi fiind din zona Galaţi), urmărindu-se identificarea factorilor determinanţi ce intervin în luarea deciziei părinţilor de a pleca la muncă în străinătate, atitudinilor copiilor asupra plecării şi, implicit, efectelor plecării părinţilor asupra copiilor. Totodată, cercetarea şi-a propus să identifice şi schimbările ce intervin în viaţa familiei (respectiv între copii şi părinţi şi între părinţi) în urma plecării unuia sau ambii părinţi în străinătate. În plus, în acest studiu s-a urmărit determinarea schimbărilor de mentalitate care sunt antrenate de locuirea în străinătate la părinţii plecaţi şi influenţele exercitate asupra copiilor rămaşi acasă, precum şi identificarea modalităţilor în care copiii cu părinţi plecaţi îşi proiectează viaţa profesională.

Principalele concluzii ale studiului au fost (procentele se referă la eşantionul pentru acest studiu; eşantionul nu este reprezentativ la nivel naţional):

• • Absenţa mamei din familie în procent aproape asemănător cu absenţa tatălui (38,8% dintre copii au mama plecată în străinătate şi 38 % au tatăl plecat) indică un risc accentuat pentru copii, luând în considerare modelul tradiţional al familiei în care mamele deţin rolul cel mai important în creşterea şi educarea copiilor; în acelaşi timp, acesta este unul din factorii importanţi care contribuie la schimbarea modelului familiei;
  • 8,4 % dintre copii declară că au fost lăsaţi singuri de către părinţii plecaţi la muncă în străinătate;
  • 24% dintre copii declară că vorbesc sporadic (13%) sau rar cu părinţii lor;
  • 44% dintre copii declară că au observat modificări în comportamentul celorlalţi faţă de ei; dintre modificările sesizate pe primul loc se situează faptul că ceilalţi se poartă mai frumos cu ei fie pentru a-i menaja, fie pentru a obţine daruri;
  • 45,67% dintre copii declară că le lipsesc foarte mult părinţii, se remarcă faptul că cei mai mulţi dintre aceştia au mamele plecate;
  • 15,29% dintre copii consideră că relaţiile dintre părinţii lor s-au deteriorat;
  • 27,42% dintre copii afirmă că părinţii lor plecaţi la muncă în străinătate nu intenţionează să se întoarcă definitiv în ţară; 42% nu ştiu dacă părinţii lor se vor întoarce;
  • 31% dintre copii doresc să plece în străinătate, din care 15% doresc să plece în străinătate pentru a munci.