Evaluarea situației copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate – studiu sociolog reprezentativ național

Protecția copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate este una dintre prioritățile Organizației Salvați Copiii, încă din 2007 când a fost realizat un prim studiu pe această temă, pe baza recomandărilor căruia am creat din 2010 un program complex de sprijin  al copiilor, persoanelor în grija cărora au rămas și părinților.

Printre direcţiile prioritare de intervenţie în program se numără și demersurile vizând cunoașterea dimensiunii fenomenului şi efectelor pe care migraţia părinţilor le are asupra copiilor, necesară pentru dimensionarea adecvată a serviciilor de suport.

Această preocupare a fost dată de faptul că în ciuda demersurilor autorităților de a determina numărul acestor copii, inclusiv prin proceduri specifice prevăzute în legislatie, si prin demersurile din cadrul Grupului de Lucru Interinstituțional pe acest subiect, creat la initiativa Administratiei Prezidentiale  – Departamentul pentru Relaţia cu Românii din Afara Graniţelor, amploarea reală a fenomenului copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate a rămas încă necunoscută. Situatia statistică prezentată trimestrial de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) pe baza datelor raportate de către serviciile publice de asistenţă socială (SPAS) a relevat cifre diferite față de cele prezentate de Ministerul Educatiei pe baza datelor colectate de la școli, la rândul lor incomplete, întrucât surprind doar numărul copiilor integrați în sistemul de învățământ.

Pentru a aduce un plus de cunoaștere în domeniu, ca o continuare firească a preocupărilor anterioare, Salvați Copiii a realizat în 2022 un studiu naţional pe acest subiect, studiu reprezentativ sociologic .

Vă prezentăm mai jos principalele concluzii ale studiului:

• Aproape un milion de copii, respectiv 954.000 copii (aproximativ un sfert dintre copiii din România) au sau au avut experiența plecării unuia dintre părinți pe parcursul copilăriei, până la data studiului.
• Aproape 14% dintre copiii români au avut în anul anterior efectuării studiului cel puțin unul dintre părinți plecat la muncă în străinătate. Astfel, aproximativ 536.000 de copii s-au confruntat în perioada iunie 2021-iunie 2022 cu această situație. Rezultatele studiului sunt semnificativ diferite de situația ANPDCA, care pentru 31.12.2021 înregistra 76.170 de copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.
• Dintre acestia, conform estimărilor, per total 184.000 de copii sunt total lipsiți de îngrijirea directă a părinților, având fie ambii părinți, fie părintele unic susținător al familiei plecat la muncă în străinătate. De asemenea, 232.000 de copii, 43% din copii, aveau mama plecată (155.000 aveau doar mama, iar 77.000 și mama și tatăl plecați).
• Italia (21%), Spania (17%) și Austria (12%) sunt primele trei destinații de migrație pentru muncă în cazul femeilor. În cazul bărbaților, acestea sunt Germania (24%), Italia (22%) și UK (14%).
• Pentru puțin peste jumătate dintre copii (57%) aparținătorii declară că școala a fost informată cu privire la situația copilului cât timp părintele a fost plecat la muncă în străinătate, în timp de doar pentru 39% dintre copii declară că serviciul de asistență socială din localitate ştie despre plecarea la muncă a unuia dintre părinți/sau a ambilor.
• Este de remarcat faptul că, dacă în cazul aparținătorilor, 17% dintre aceștia declară că în decizia de plecare a părintelui nu a fost implicat și copilul, ponderea în care copiii declară că nu au fost implicați este semnificativ mai mare (38%). Per ansamblu, majoritatea copiilor de peste 10 ani cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate, 57%, fie n-au fost întrebați fie n-au fost de acord cu această plecare.
• În ceea ce priveşte comunicarea dintre copii şi părinţii plecaţi, majoritatea copiilor vorbesc cu părintele plecat zilnic. Remarcăm însă faptul că 14% dintre copii vorbesc cu părintele/părinţii din străinătate doar o data pe săptămână sau mai rar, iar în ceea ce îi priveşte pe adolescenți (15-17 ani) 20 % (unul din cinci) vorbesc cu părintele/părinţii o dată pe săptămână sau mai rar.
• Chiar dacă într-o pondere mică la nivelul populației de copii, în general, toate comportamentele de risc declarate de către aparținători caracterizează într-o măsură semnificativ mai mare copiii cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate decât pe ceilalți copii.
  • Copiii cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate au o probabilitate de cinci ori mai mare (560%) de a consuma frecvent alcool, în comparație cu ceilalți copii;
  • Copiii cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate au o probabilitate dublă prin comparație cu ceilalți copii de a fuma frecvent;
  • Copiii cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate au o probabilitate de șase ori mai mare de a genera conflicte cu ceilalți copii (în corelație cu problemele de externalizare identificate anterior și sentimentele negative pe care copilul le resimte);
  • Copiii cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate au o probabilitate de peste șase ori mai mare de a consuma etnobotanice sau substanțe interzise în comparație cu ceilalți copii.
  • Copiii cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate au o probabilitate de două ori mai mare decât în rândul celorlalți copii să aibă un comportament agresiv față de alți copii.
• Printre efectele negative ale plecării părinților se numără un ric mai ridicat de abandon școlar, costuri legate de sănătatea fizică și emoțională, agresivitate.

„Nu aș putea să vă spun dacă este mai bine, sau nu că a plecat. Este mamă… mă iubește, ține la mine, dacă am nevoie de ceva mă ajută. Dacă am nevoie de un sfat este lângă mine cu vorba, dar cum de obicei este plecată în străinătate, nici nu vreau prea mult să o îngrijorez sau s-o supăr cu ale mele, pentru că are și ea supărările și problemele ei și știu că a plecat pentru mine, să-mi fie mie mai bine. Și trebuie să înțeleg și să accept că așa este bine. Dar câteodată mă doare de cred că am urme pe inimă.” (fată, 12 ani).

”Când mama a plecat, a zis că pentru mine. Ca să avem și noi bani să ne cumpere lucruri frumoase. Dar după o săptămână, când mama nu dădea nici un telefon, am simțit că mai bine nu eram deloc. Că mai bine ar fi fost să dispar așa dintr-o dată. Atunci mama n-ar fi trebuit să plece sau s-ar fi întors și nici eu nu mai simțeam durerea asta în stomac.” (băiat 9 ani)