Pentru a stabili gradul de protecție a drepturilor unui copil este necesară evaluarea a trei dimensiuni ale vieții lui: bunăstarea materială, accesul la educație de calitate și starea de sănătate fizică, psihică sau emoțională. De aceea intervenția asistentului social sau persoanei cu atribuții de asistență socială (manager de caz sau responsabilul de caz din DGASPC) ar trebui să vizeze aceste trei aspecte care, numai prin complementaritate, pot conduce la o instrumentare corectă a cazurilor aduse la cunoștința lui. De altfel, această procedură este obligatorie pentru orice situație în care unui copil îi sunt amenințate drepturile sau se urmărește prevenirea încălcării lor indiferent dacă părinții sunt sau nu plecați în afara țării.
Rolul asistentului social începe cu identificarea copiilor aflați în această situație și pentru care nu s-a făcut transferul autorității părintești de la părinți către persoana desemnată să ofere îngrijire copiilor ai căror părinți pleacă în străinătate.
Indiferent de sursa informațiilor care vor conduce la identificarea copiilor din familiile afectate de migrație (cadre didactice, educatori, consilieri școlari, medicul de familie, alți asistenți sociali, polițiști, lideri locali, vecinii sau alte persoane din comunitate), asistentul social are mandatul și experiența necesară verificării imediate a situațiilor semnalate și facilitarea accesului copiilor și persoanelor din sfera socială a copilului la serviciile de consiliere sau la prestații prevăzute de lege. Acest lucru devine posibil prin asumarea rolului de liant între diferite instituții active în comunitate: grădinița, școala, poliția locală, inspectorate școlare, serviciul sanitar, alte servicii ale primăriei, alte instituții sau companii active în comunitate. În acest fel, asistentul social are rolul de a iniția și a menține parteneriate utile între instituția pe care o prezintă și ceilalți agenți locali.
Starea de vulnerabilitate prezumată a copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate creează în sarcina asistentului social obligația de a evalua situația copiilor, cu alte cuvinte de a stabili în ce măsură plecarea ambilor sau a unuia dintre părinți pune în pericol sau reprezintă un risc pe viitor pentru asigurarea unei dezvoltări normale a copilului. Evaluarea va viza:
A. Evaluarea condițiilor materiale cu consecințe asupra dezvoltării fizice, psihice sau emoționale a copilului, cuprinzând nu numai aspectele veniturilor și ale spațiului de locuire (fundamentale), dar și resursele pedagogice și de comunicare aflate la dispoziția copilului (transport, manuale școlare, îmbrăcăminte și încălțăminte pentru a-i permite participarea școlară, accesul la un spațiu adecvat de învățare, telefon mobil, calculator sau conexiune la Internet pentru a stabili dacă este nevoie ca prin planul de servicii să se asigure comunicarea audio/video cu părinții). Resursele de comunicare pot contribui la depășirea stresului emoțional cauzat de perioadele lungi în care părinții sunt plecați. Conform cercetării realizate în 2008, 32% dintre părinții plecați ”nu au făcut nicio vizită [în țară] în ultimul an, în timp ce 34% au făcut o singură vizită”.
B. Accesul la educație de calitate presupune din partea asistentului social verificarea, prin consultarea cu cadrele didactice, a efectelor migrației părinților asupra frecvenței și rezultatelor școlare. Studiul amintit mai sus nu a indicat un impact ridicat asupra performanței școlare (numai 10% din cazuri au avut scăderi semnificative), însă a fost înregistrat un număr ridicat de adolescenți care au abandonat școala preferând un loc de muncă. Așadar, pentru asistentul social este relevant să afle în ce tip de muncă au fost implicați copiii care au renunțat la școală pentru a depista la timp cazurile de exploatare a muncii lor, incluzând situațiile când, în special fetele, decid să rămână acasă pentru a avea grijă de frații și surorile mai mici. Integrarea preșcolară sau școlară (inclusiv programul ”A doua șansă” pentru cei care au abandonat sau nu au fost niciodată la școală) reprezintă elemente indispensabile în prevenirea efectelor negative asupra copilului asociate cu migrația părinților săi.
C. Dezvoltarea fizică, psihică sau emoțională. În repetate rânduri s-a subliniat starea de vulnerabilitate și suferință emoțională a copilului care dau naștere unor nevoi specifice de evaluare periodică și monitorizare a stării lor de către specialiștii desemnați prin lege să preia această responsabilitate. Întrucât părinții sau ceilalți adulți din apropierea copilului (bunici, alte rude) tind să minimalizeze sau să ignore complet acest risc, asistentului social îi revine obligația de a oferi copilului accesul la servicii individualizate astfel încât acestea să răspundă nevoilor personale ale acestuia. În această categorie de servicii trebuie să figureze serviciile de protecție a copilului, serviciile de consiliere pentru copii și părinți, activitățile extrașcolare, centrele de zi cu specific educațional, servicii medicale, consiliere juridică pentru familiile în grija cărora se află copiii, servicii specializate de protecție și reabilitare destinate copiilor cu dizabilități, servicii de informare în vederea prevenirii consumului de droguri și comiterii de fapte penale.
D. Respectarea legii. În cazul identificării unor copii lasați în grija unor persoane fără ca acestea să fie confirmate de instanța de tutelă, asistentul social aduce la cunoștința șefului serviciului din care face parte această situație, care are obligația de a informa în scris persoana în îngrijirea căreia se află copilul cu privire la prevederile legale (art. 16 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare). Persoana care se ocupă de creşterea şi îngrijirea unui copil cu părinte/părinţi plecat/plecaţi la muncă în străinătate are obligaţia de a pune la dispoziţia serviciului public de asistenţă socială toate datele şi informaţiile pe care le deţine cu privire la adresa la care pot fi contactaţi părinţii în străinătate şi de a face dovada că menţine legătura cu aceştia. Cu ocazia vizitei la domiciliu, reprezentantul serviciului public de asistenţă socială completează fişa de identificare a riscurilor prevăzută de lege (art. 7 alin. (1) lit. b) din anexa nr. 2 la Hotărârea nr. 691/ 2015.