Cum să ajutăm copiii opoziționiști?
Publicat 5 octombrie 2024
Opoziționismul manifestat de copil, de cele mai multe ori în spațiul școlii, acolo unde părintele devine cel mai sensibil, ascunde, de obicei, (dacă nu vorbim de alte comorbidități sau tulburări), o cauză emoțională. În abordarea acestor comportamente, vom avea în vedere mai multe aspecte din viața copilului: relația părinte-copil, mod de gestionare a emoțiilor, nevoile copilului etc. Distanța părintelui, dorul și nesiguranța resimțite de copiii cu părinții plecați la muncă peste hotare sunt obstacole emoționale pentru aceștia, ce pot declanșa opoziționismul copilului, comportament prin care își strigă nevoile.
În continuare vă oferim o serie de direcții pe care le puteți explora pentru a veni în ajutorul copilului cu un asemenea comportament. Sprijinirea părintelui și cooptarea lui pe parcursul întregului proces, fie și de la distanță, sunt elemente esențiale în rezolvarea acestei problematici.
1. Explorarea emoțională și suportivă
- Validarea emoțiilor părintelui: Părintele poate simți frustrare, vinovăție sau îngrijorare. Este important să creezi un spațiu în care el să poată exprima aceste sentimente fără să fie judecat.
- Reducerea sentimentelor de vinovăție: Părinții pot adesea simți că sunt responsabili pentru comportamentul copilului, așa că este esențial să o ajutați să înțeleagă că opoziționismul poate avea mai multe cauze și nu întotdeauna este rezultatul direct al stilului parental.
2. Înțelegerea comportamentului opoziționist
- Identificarea factorilor declanșatori: Este important să înțelegem în ce situații copilul devine opoziționist. Aceste comportamente pot fi un răspuns la stres, probleme de integrare în grup, dificultăți academice sau chiar nevoia de atenție.
- Explorarea dinamicii familiale: Anumite situații familiale, precum divorțul, lipsa comunicării, lipsa părintelui/părinte aflat la distanță, dorul sau stresul parental, pot contribui la comportamentele opoziționiste ale copilului.
3. Dezvoltarea unor tehnici de parenting eficient
- Învățarea unor metode de disciplină pozitivă: Părintele poate beneficia de tehnici de disciplină care să pună accent pe cooperare și limite clare, fără a fi punitive. Aceasta poate include:
- Consecințe naturale și logice în loc de pedepse. Nu vrei să îți strângi lucrurile, atunci vei avea mai puțin timp de a sta pe un device, căci va trebui să strângi, iar ziua are același număr de ore.
- Încurajarea comportamentului pozitiv prin laude și recompense, nu doar corectarea celui negativ.
- Îmbunătățirea abilităților de comunicare: Ajutarea părintelui să își adapteze modul în care comunică cu copilul, astfel încât să fie fermă, dar empatică. Acest lucru ajută la reducerea tensiunilor și a comportamentului de opoziție.
4. Reglarea emoțională și gestionarea stresului
- Abilități de reglare emoțională: Ajută părintele să învețe cum să rămână calm și consecvent în fața comportamentului opoziționist. Acest lucru poate include tehnici de mindfulness sau exerciții de respirație.
- Gestionarea stresului: Atunci când părintele este stresat, reacționează adesea impulsiv, ceea ce poate agrava conflictul. Specialistul poate sprijini părintele să își identifice sursele de stres și să le gestioneze eficient.
5. Colaborarea cu școala
- Încurajarea unei relații pozitive cu profesorii: Un părinte poate beneficia de sfaturi despre cum să colaboreze eficient cu profesorii și personalul școlii pentru a crea un plan comun de sprijin pentru copil.
- Evaluarea eventualelor dificultăți de învățare: Dacă există suspiciuni legate de posibile dificultăți de învățare sau alte probleme psihologice, specialistul poate sugera evaluări psihologice sau consiliere suplimentară pentru copil.
6. Rolul modelului parental
- Auto-reflectare asupra stilului parental: Lucrul cu părintele poate implica o discuție despre propriul stil parental și cum acesta poate influența comportamentul copilului, ajutând-o să își adapteze abordarea.
- Promovarea autonomiei și responsabilității copilului: Încurajarea părintelui să ofere copilului un sentiment de control și responsabilitate, dar în limite clare și sigure.
Prin aceste abordări, scopul este de a îmbunătăți atât comportamentul copilului la școală, cât și relația mamă-copil, ajutând la dezvoltarea unui mediu familial mai armonios.
