În sprijinul cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene care muncesc cu carte de muncă într-un alt stat decât cel de reşedinţă, a fost emisă o Directivă aplicată prin Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1408/1971, prin care se stabileşte că alocaţia europeană pentru copii este o formă de ajutor familial pentru asigurarea unui trai corespunzător tuturor copiilor născuţi în Uniunea Europeană. Potrivit prevederilor acestui regulament, fiecare stat U.E., în funcţie pe posibilităţile proprii, va acorda o alocaţie pentru copiii care sunt în întreţinerea angajaţilor de pe teritoriul său.
Modalitatea de acordare diferă în funcţie de situaţia familială. În cele ce urmează vom trata diferitele forme de acordare a acestei alocaţii.
I. În cazul în care ambii părinţi desfăşoară activitatea pe teritoriul unui alt stat european, iar copilul are domiciliul sau reşedinţa în România, statul pe teritoriul căruia îşi desfăşoară activitatea părinţii va plăti prestaţiile familiale prevăzute de legislaţia sa.
Totuşi dacă cuantumul prestaţiilor la care ar avea dreptul copilul în România este mai mare decât cel acordat în statul de activitate al părinţilor, atunci România poate acorda o diferenţă între cuantumul prestaţiilor acordate de România şi cuantumul plătit în acel stat. Pentru accesarea acestei indemnizaţii solicitantul va trebui să completeze formularul E 411 pe care-l va adresa instituţiei competente cu plata prestaţiilor familiale din statul unde îşi desfăşoară activitatea. Instituţia competentă de la noi din ţară este Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale de la domiciliu solicitantului.
Există însă cazuri precum cel al Germaniei, în legislaţia cărora implicarea strict financiară în creşterea copilului şi vizitele periodice în vacanţe nu sunt considerate suficiente pentru a avea acest drept. Legea germană stabileşte, în general, dreptul la beneficii suplimentare pentru copii ca fiind condiţionat de implicarea efectivă în creşterea şi îngrijirea copiilor. De aceea, conform legislaţiei germane, beneficiarii direcţi ai acestor drepturi nu sunt implicit părinţii, ci persoanele care se ocupă zi de zi de îngrijirea copiilor. Solicitarea drepturilor este una facilă, de scurtă durată, aprobarea efectivă fiind făcută de către instituţia competentă – Familienkasse (echivalentul Agenţiilor Judeţene pentru Prestaţii Sociale din România) în câteva săptămâni de la trimiterea documentaţiei.*
II. Cazul în care unul dintre părinţi are activitatea în România, iar celălalt părinte are activitatea în alt stat membru, iar copilul are reşedinţa în România
În acest caz, statul competent cu plata prestaţiilor este România, dat fiind faptul că este statul în care-şi desfăşoară activitatea unul dintre părinţi şi cel de reşedinţă al copilului.
Exemplu: Primul dintre părinţi îşi desfăşoară activitatea în Olanda, stat ce plăteşte aprox 60 de Euro, iar în România, statul de reşedinţă a copilului şi în care-şi desfăşoară activitatea celălalt părinte, plăteşte aprox 20 euro, caz în care Olanda va plăti un supliment constând în diferenţa dintre cuantumul acordat de Olanda şi cel plătit de România, în exemplul dat 40 Euro.
III. O altă situaţie se referă la situaţia familiilor în care ambii părinţii muncesc în două state europene diferite, iar minorul are reşedinţa în România, aflându-se în întreţinerea unei rude.
În acest caz, plata prestaţiilor familiale va fi efectuată integral de către statul care achită mai mult, urmând ca celălalt stat să îi ramburseze jumătate din suma achitată, însă nu mai mult decât cuantumul pretaţiilor prevăzute de respectivul stat.
Exemplu: În cazul în care unul dintre părinţi munceşte în Belgia, stat ce acordă o indemnizaţie de aprox 80 Euro, iar celălalt părinte lucrează în Marea Britanie, stat ce achită 105 Euro, alocaţia europeană va fi achitată de Marea Britanie, urmând să primescă 52,5 euro din partea statului Belgian. Astfel România va suspenda plata alocaţiei, deoarece cuantumul acesteia este mai mic decât al celei achitate de Marea Britanie.