Cum îi putem învăța pe copii să își ceară scuze

A spune ”Îmi pare rău !” sau ”Îmi cer scuze !” are o importanță deosebită în cadrul relațiilor noastre interumane. Cu toate că în anumite momente scuzele sincere nu reușesc să atenueze complet rănile produse celorlalți, lucrul cel mai important este că ele exprimă regretul și îngrijorarea noastră față de ceea ce s-a întâmplat. Numeroase studii arată faptul că scuzele sincere duc la o scădere a sentimentului de furie sau a resentimentelor astfel având loc o îmbuntățire a relațiilor interpersonale.

Atunci când îi învățăm pe copii să-și ceară scuze sau iertare, ar fi indicat să avem o atitudine calmă cu ajutorul căreia dorim să ne conectăm la statusul emoțional al copilului. După ce ne-am conectat la emoțiile copilului din momentul respectiv (furie, frică, rușine, tristețe etc.) și le-am validat prin simbolizarea lor cu ajutorul cuvintelor, putem trece la  dezvoltarea abilităților empatice. Orice alt tip de abordare din partea noastră, ca adulți,(țipete, bruscare etc.) îi învață pe cei mici doar să se conformeze, de frică, unor ritualuri sociale, pentru ca apoi să-și poată relua activitatea/joaca. Practic, ei învață mecanic că orice act va fi trecut cu vederea dacă își vor cere scuze. Un alt risc este acela ca ei să își ceară scuze chiar și în situațiile în care nu simt că au greșit cu adevărat. Astfel, ei pot experimenta în mod repetat umilirea și rușinea, emoții, care prin intensitatea și frecvența cu care sunt trăite de copii, le pot afecta dezvoltarea emoțională pe termen lung.

Ce pot face părinții astfel încât copiii să învețe să își ceară scuze? Iată mai jos o listă cu câteva dintre cele mai importante strategii:

• Ajutați copilul să realizeze ce s-a întâmplat. În anumite situații, un fapt care este clar pentru părinte, că și-a lovit frățiorul, spre exemplu, este posibil ca pentru copilul responsabil să fie nevoie de o evidențiere a acestui fapt. Pentru copii legătura cauză-efect este de cele mai multe ori un mare mister. Ei s-ar putea să nu înțeleagă faptul că lovindu-și fratele îi provoacă acestuia rău, că plânge, că îl doare. Apoi, adesea, copiii vor spune că ”a fost un accident că l-am lovit pe Luca”, fapt care poate fi o modalitate de a se abate de la asumarea responsabilității. În acest caz trebuie să îi reamintim copilului că poate nu a fost intenția lui de a-i face rău fratelui însă cu toate acestea celălalt este rănit. În interacțiunea cu copiii, putem desigur să le explicăm calm și direct ceea ce au făcut greșit însă este necesar să se acorde o atenție deosebită manierei în care îi comunicăm copilului acest fapt. Spre exemplu dacă într-o situație copilul se joacă cu mingea în casă și sparge televizorul o modalitate negativă de a-i comunica copilului ceea ce a făcut greșit este aceea de a-i spune: ”Obraznicule, ți-am spus să nu te joci cu mingea în casă. Acum, televizorul este spart. Nu pot sa urmaresc jocul  din cauza ta”. În schimb îi putem transmite următoarele copilului: „Aruncarea mingii în interiorul casei poate provoca accidente. Data viitoare te rog să te joci cu mingea afară. Mai mult, atunci când își cer scuze, trebuie să recunoască verbal greșeala pe care au făcut-o: „Scuze că am spart televizorul și astfel nu am respectat regulile casei”. Chiar și adulții trebuie să înțeleagă și să recunoască comportamentele și acțiunile greșite. Fiind un bun exemplu, îi putem ajuta pe copiii noștri să învețe să-și ceară scuze în mod corespunzător.

• Învățați copilul să își asume responsabilitatea propriilor acțiuni. Un alt aspect important al scuzei este asumarea responsabilității pentru propriile acțiunile. Acest lucru este destul de dificil pentru copii să-l înțeleagă (și pentru mulți adulți, de asemenea). Cu toate acestea, preluarea responsabilității și depunerea de eforturi pentru a remedia eroarea este esențială pentru a face modificări. Deci, cum putem responsabiliza copiii pentru acțiunile lor? O modalitate practică este să repare ceea ce au făcut greșit. De exemplu, atunci când fac dezordine în camera de joacă, îi puteți ruga să le aranjeze cum erau la început. Desigur, aceste activități trebuie să fie în concordanță cu vârsta copilului. Mai degrabă, acțiunea simplă de a pune înapoi jucăriile le dă un sentiment de responsabilitate. Pe măsură ce cresc în vârstă, îi puteți iniția în activități mai diverse. Copiii trebuie să înțeleagă că există consecințe pentru acțiunile lor.

• Ghidați copilul pentru a evita repetarea acelorași greșeli. Acest lucru implică multă răbdare, calm și înțelegere din partea părinților. În plus, îndrumarea copilului nostru de a nu face aceleași greșeli îi va ajuta în cele din urmă să construiască o mai bună cunoaștere a ceea ce este acceptat și ce nu este. Însă, ca multe lucruri în viață, acest lucru este mai ușor de zis decât de făcut. Dar există numeroase moduri în care părinții pot ajuta copiii să învețe care comportamente sunt acceptate și care nu. O metodă ar fi stabilirea unor reguli de bază și reamintirea acestora. În general, regulile trebuie să afirme ceea ce trebuie să facă copilul, și nu ceea ce nu trebuie să facă. Exemple: 1. ”Vorbește cu glas de interior!”, Nu: ”Nu mai țipa!”; 2. ”Mergi încet!”, Nu: ”Nu mai alerga!”; 3. ”Ține mâinile și picioarele aproape de corp!”, Nu: ”Nu-l mai lovi pe fratele tău!”etc. Încercați să-l implicați pe copil când stabiliți regulile în familie. Principalele aspecte ce trebuie avute în vedere atunci când stabilim anumite reguli sunt:
  • Să fie reduse ca număr (maxim 5, dar și în funcție de vârsta copilului)
  • Să fie juste, adică să fie respectate de toți membrii familiei, fără excepții
  • Să fie stabilite anumite consecințe clare dacă regulile sunt încălcate

• Identificați circumstanțele ce pot predetermina comportamentul nedorit. Părinții trebuie să identifice ce anume îi determină pe copii să se comporte nedorit. Gândește-te la situațiile în care copilul tău a făcut ceva pe care l-ai considerat a fi o încălcare a acordului părinte-copil. Apoi, descoperă circumstanțele care au deschis calea pentru copil să se comporte greșit. Prin intervenția asupra acestor circumstanțe puteți preveni viitoarele comportamente greșite ale copilului. De exemplu, dacă știu că manifestă anumite dificultăți în a împărți jucăriile cu fratele său, poate ar fi util să-i arăt eu înainte cum poate face acest lucru.

Cu toții ne dorim ca cei mici  să fie buni, grijulii și plini de compasiune, ne dorim că ei să deprindă bune maniere pentru a se integra în societate și a se înțelege bine cu cei din jurul lor. Când vine vorba despre a-i învăța pe copii să își ceară scuze este importantă inserarea câtorva elemente definitorii, astfel încât scuzele prezentate celorlalți să cuprindă: ”Îmi pare rău, știu că ceea ce am făcut te-a rănit și că a fost greșit, mă poți ierta?”. Pe măsură ce vorbim cu copiii noștri, îi putem ajuta să înțeleagă că aceste elemente constituie o scuză completă. A-ți cere scuze din ”inimă” reprezintă și pentru o foarte mare parte dintre noi, adulții, un semn de maturitate, astfel că învățarea copilului de la vârste fragede cu privire la aceste aspecte îl va ajuta pe copil să devină o persoană cu sistem de valori solide și va contribuie la formarea moralității, o dimensiune importantă a personalității.