Apelabil cu tarif normal din afara teritoriului României.
Disponibil luni - vineri între orele 9.30 - 17.30
Ce anume ne determină să perpetuăm utilizarea acestor tipare automate de comunicare atunci când discutăm cu ceilalți sau cu propriul copil? Depășind răspunsul-întrebare ”Dar cum vrei să mă exprim?”, și privind în profunzime, aflăm că, în general, este periculos să-ți exprimi emoțiile și stările interioare, deoarece vei fi perceput ca o persoană slabă. Sau poate ai învățat, din experiențele anterioare, că ceilalți nu sunt interesați de ceea ce se întâmplă cu tine și că te întreabă „Ce mai faci?”, doar de complezență . Sau poate te gândești că ceilalți nu sunt capabili să te asculte, sau nu te pot înțelege și vor sări repede să-ți ofere sfaturi și să-ți împărtășească părerea lor.
Îți propun un exercițiu simplu: ori de câte ori ești întrebat ”Ce mai faci?”, încearcă să descoperi răspunsul complet și autentic la această întrebarea – ex. ”Acum, mă duc la ….și mă gândesc că… iar asta mă face să simt…”. Exercițiul acesta îți va oferi posibilitatea să trăiești propriile experiențe într-un mod plenar și autentic, conștient fiind de statusul tău emoțional. Care ar fi beneficiile acestui mod de a comunica? Pe plan personal, conștietizarea statusului psihic te poate ajuta să găsești mai ușor soluțiile potrivite pentru rezolvarea anumitor probleme personale. Te orientezi mult mai ușor cu ajutorul unei hărți dacă știi unde te afli, nu? În plan relațional, principalul beneficiu ar fi că le oferi celor din jur posibilitatea să te asculte, să te înțeleagă și să te accepte. Natura umană are o slăbiciune aparte pentru formele plenare și autentice.
Comunicarea autentică și plenară, cel puțin pentru o perioadă, o să pară ciudată deoarece presupune depășirea șabloanele zilnice de relaționare care ne păzesc de critica celor din jur, dar care ne și împiedică să ne manifestăm ca ființe întregi. Acest mod de a comunica previne acumulările emoționale prezente și compensările impulsive viitoare. E ca o fotografie interioară pe care o oferim celuilalt: ”Uite, acesta sunt eu în momentul de față și acestea sunt nevoile mele emoționale.” Răspunsul primit depinde de abilitățile și resursele interne ale interlocutorului.
Dezvoltarea abilităților de comunicare autentică începe din copilărie, când copiii învață să își recunoască, să își înțeleagă, să își accepte și să își exprime emoțiile. Modul de exprimare emoțională se învață din interacțiunea cu ceilalți (părinți, educatori etc.) și în special prin:
Înveți copilul să-și dezvolte abilităților de comunicare autentică a emoțiilor atunci când:
Este esențial să-ți accepți emoțiile diferite, cum ar fi cele de bucurie, tristețe, teamă, furie ca fiind normale și sănătoase. Este greșită convingerea că poți proteja copiii de emoțiile ”negative”, de supărare sau tristețe. Emoțiile ne semnalizează că este nevoie să schimbăm ceva în context sau în convingerea față de situație. Fără emoții am fi în pericolul de a nu fi capabili de adaptare la mediu. Învățați copiii că este normal și sănătos să simtă diferite emoții.
Când îți exprimi emoțiile în cuvinte într-un mod adecvat („sunt bucuros/ă”, „sunt trist”, „sunt furios”), copilul învață că exprimarea emoțională este normală și sănătoasă. Unii părinți au convingerea că exprimarea emoțiilor în cuvinte este nesănătoasă pentru copii, și din dorința de a-i proteja, nu spun cum se simt sau nu discută despre emoții. Sau unii părinți consideră, într-un mod nesănătos pentru copii, că exprimarea emoțiilor ”negative” este un semn de slăbiciune și nu o normalitate.
Discuțiile cu copilul despre emoții, despre cum pot fi ele recunoscute la propria persoană sau la ceilalți, formează copilului o atitudine sănătoasă cu privire la emoții. De asemenea, este sănătos să discuți cu copiii despre ceea ce sunt emoțiile, care este cauza lor, de ce ne simțim diferit în acceași situație sau ce putem face pentru a depăți anumite stări emoționale de disconfort.
Obișnuiești să-ți întrebi copilul cum se simte în diferite situații sau contexte. Simplul fapt că-l întrebi despre cum se simte este un mesaj că emoțiile lui sunt importante pentru d-voastră. Dacă copilul are dificultăți în a numi emoția, încercă să-i descrieți emoția: „Pari să fii dezamăgit că prietena ta nu s-a jucat cu tine în fața blocului”. O altă modalitate prin care copilul învață să recunoască emoții este să citiți cărți în care pesonajele au diferite stări emoționale. În general copilul învață să-și exprime emoțiile când este încurajat să facă acest lucru.
Întreabă copilul cum se simte în diferite contexte. Acordă atenție copilului când îți împărtășește ceea ce simte sau ceea ce a fãcut. Oprește-te din ceea ce faci în acel moment și privește-l.
Spune în cuvinte ceea ce ți-a spus copilul pentru a-i trasmite mesajul că ai fost atent și că înțelegi ceea ce simte sau a simțit. „Îmi spui că te simți bucuroasă când ai fost lăudată de profesoara de balet pentru cum te-ai mișcat la oră, nu?”, sau „Îmi spui că te-ai întristat când Maria ți-a vorbit urât, nu?”
Ignorarea și negarea emoțiilor copilului îl poate învăța că ceea ce simte nu este important și va învăța să nu-și mai exprime emoțiile. Astfel, scade foarte mult șansa părintelui de a-l ajuta pe copil.
Ajută-l pe copil să fie atent la emoțiile celorlalți. „Cum crezi că s-a simțit George când a terminat de rezolvat tema pentru a doua zi?”
Observați și exprimați verbal aprecierea față de modul în care copilul își exprimă emoțiile. „Apreciez faptul că atunci când te-ai înfuriat, ți-ai luat o pauză ca să te liniștești!”. Spune-i copilului în cuvinte ceea ce apreciezi, pentru a știi cum este adecvat să îți exprimi o emoție.
Exprimările neadecvate ale unor emoții prin comportamente cum ar fi țipatul, lovirea altor copii sau folosirea unor cuvinte neadecvate (ex. înjuratul sau folosirea unor porecle urâte) reprezintă pentru adult un context de învățare a exprimării adecvate a emoțiilor.
Primul pas în modificarea acestor comportamente este recunoașterea și acceptarea emoției care a determinat comportamentul neadecvat: „Observ că ești foarte supărat și furios când Matei îți ia jocul!”.
Al doilea pas este să îi spui copilului să se oprească din ceea ce face și de ce („când îl lovești pe Matei, îl doare”, „Oana este tristă când țipi la ea”).
Al treilea pas este să îi spui copilului ce să facă îl locul comportamentului neadecvat. „Oprește-te din țipat. Ai nevoie să te liniștești și apoi vorbim despre ce dorești.”
Modul în care părinții își exprimă emoțiile negative reprezintă un model pentru copil. Dacă copilul observă că părintele țipă atunci când este nemulțumit sau supărat, atunci este mai probabil ca și el să folosească aceeași strategie atunci când va fi nemulțumit sau supărat.
Comunicarea autentică și adecvată a emoțiilor este extrem de importantă deoarece reprezintă elementul cheie al exprimării de sine, al capacității de reglare emoțională și al tiparelor de relaționare socială. În concluzie, dacă copilul este învățat, în funcție de vârsta cronologică, să-și cunoască și să-și exprime emoțiile, va fi capabil să se perceapă și să fie perceput ca o persoană completă.
Bibliografie:
Domnica Petrovai, Adina Botiș, Diana Tudose, Sorina Constandache; ”Cu părinții la școală” Vârsta școlară. Ghid pentru părinți; Salvați Copiii România; 2008