Ce este mama?

Ce este mama? Nu poate fi nimic mai puțin decât cea căreia fiecare din noi îi datorăm viața, nimic mai puțin decât eroina noastră, a tuturor, și cu mult mai mult decât un simplu muncitor imigrant, ale cărui drepturi sunt adesea ignorate. De-a lungul timpului copilul este în atenția tuturor, ca victime ale unor bătălii care nu le aparțin, ai luptei de a supraviețui cu venituri insuficiente, iar părinții care aleg să-i părăsească pentru a le asigura traiul sunt îngropați în stigmă socială și reproșuri. Însă, și ei sunt victime, victime ale saraciei, fiind obligati să trăiască traume greu de definit, înțelese doar de cei care, asemeni, își acoperă seara fața cu mâinile și în tihnă varsă lacrimi de durere, demult uitate. Așa este și povestea lui M., mama cu doi copii. O mamă, acum singură, sfâșiată de amintiri dureroase, care este nevoită să își lase copiii ai căror încredere în umanitate a fost deja de mult zdruncinată, ca urmare a unor suferințe nefirești acestei perioade fragede. Ea lucrează într-un stat european de trei ani. Copiii nu mai sunt mici, au fost hrăniți și au crescut, dar mâncarea nu le ajunge până la inimă, nici lor, nici mamei. Sunt singuri, lipsiți de îndrumare și afecțiune, care poate lor nu le pare evidentă, însă o mamă știe. Ea știe și simte tot, conștientă de drama pe care o trăiește, incapabilă să acționeze în niciun fel. Societatea propune familia ideală, poveștile întocmai, mama, tata și copiii, însă realitatea este crudă, ea smulge fără milă orice strop de dragoste și aruncă o eroină, o mamă, în mizeria unor metropole străine și reci, care o tratează nicidecum ca pe o eroină, femeie sau chiar și om, trăind în niște condiții departe de normal. Mama celor doi copii, acum de 8 și 11 ani, a uitat ce înseamnă o zi liberă, duminică seara când stă la televizor cu cei mici și își povestesc unii altora toate pățaniile și glumele auzite. Este doar un vis, nu mai există nicio duminică pentru ea. Ea știe doar de luni, luni, luni și ziua în care e nevoită să stea degeaba, acaparată de propriile gânduri, care o rod pe dinăuntru și lasă să iasă câte un urlet de disperare odată pe săptămână. Aceasta vorbește cu cei mici la telefon, însă telefonul e rece, iar vocea ei se stinge de cum apelul se apropie de sfârșit. Acum copiii au ce mânca, dar ea de departe nu le poate asigura protecția. Ei sunt la mila vieții, iar ea retrăiește în minte toate scenariile tragice imaginate în anxietatea vieții din străinătate. Bunica, cea care are grijă de cei mici, nu mai poate, iar în curând mama va fi nevoită să plece acasă. O casă care nu o mai primește cu căldură, fiindcă este o casă a altcuiva, a unei ființe întregi, complete. Ea este un om acum distrus de dor, distrus de monologuri interioare ce îi spun să se dea bătută, un om care a uitat să se bucure. După mulți ani își poate vedea copiii. Dar unde sunt? În pragul ușii sunt doi adulți, care nu mai recunosc persoana care s-a întors acasă înjumătățită. Nu poate fi decât sfârșitul tragic al unei mame, uitată de toți. A fost abandonată mai întâi de soțul ei, de societate, iar acum este doar o altă persoană, mică și nesemnificativă, ai căror traume i-au distrus viața.