Copii singuri acasa

Protecție și educație pentru copii cu părinți plecați în străinătate

Helpline 0800 070 040

Oferit de DIGI. Apelabil gratuit pe teritoriul României,
din orice rețea de telefonie fixă şi mobilă.
Disponibil luni - vineri între orele 9.30 - 17.30

The Velux Foundations
Salvati copiii

Pentru specialiști

Studii și cercetări

Experiența traumatică a copilului – vrăjmașul ascuns al familiei

1

Conform celui mai nou studiu publicat de cei de la University of East Anglia, copiii pot manifesta simptome ale Tulburării de Stres Post-Traumatic (PTSD) pe o perioadă îndelungată de timp, fară ca acestea să fie recunoscute de către persoanele adulte în grija cărora se află. Cercetătorii au studiat modul în care copiii mai mici de 10 ani experimentează simptome ale Tulburării de Stres Post-Traumatic (PTSD), săptămâni, luni și chiar ani după un eveniment traumatic. Ei au constatat că, deseori, suferința copiiilor este recunoscută parțial de către părinți, deși nivelul crescut al stresului din cadrului familiei ar putea fi un indiciu important că ceva deosebit se întâmplă.

Simptomele PTSD analizate au fost: coșmaruri ce au ca subiect situația traumatică; gânduri și imagini intruzive ce îi amintesc de situația traumatică; imagine de sine negativă; inabilitatea de a exprima emoții; iritabilitate crescută atunci când i se face vreo nedreptate; sentiment persistent și puternic de neadecvare în contexte sociale; reactivitate emoțională crescută atunci când copilul vine în contact cu diferiți stimuli (interni și externi) ce-i amintesc de situația traumatică; reluarea temei traumatice în cadrul jocului etc.

Scopul cercetării a fost acela de a determina prevelanța simptomatologiei PTSD la copiii, după experimentarea unei situații traumatizante, precum și de a analiza abilitatea părinților de a conștientiza gradul de afectare al copiiilor. Un alt obiectiv al studiului a fost acela de a afla în ce măsură semnele timpurii ale stresului, ca urmare a unui eveniment traumatic, pot prezice dezvoltarea simptomatologiei PTSD. Și, de asemenea, dacă diferiți factori cum ar fi severitatea traumei, intelectul copiilor și stabilitatea emoțională a părinților pot prezice dacă un copil va dezvolta simptome cronice ale tulburării de stres post-traumatic.

Echipa de cercetare a urmărit 114 copii, cu vârste cuprinse între 2 și 10 ani, ce au fost implicați în accidente rutiere, au fost accidentați ca pietoni sau ca bicicliști și au ajuns la camera de urgență la King’s College Hospital. Toți prezentau diferite leziuni: fracturi, contuzii, pierderea cunoștinței. Aceștia au fost evaluați psihologic după două și patru săptămâni de la incident, apoi, din nou, la șase luni și, în final, după trei ani. Copiii, până în vârsta de 7 ani, au fost evaluați pe baza criteriilor clasice de diagnosticare a simptomatologiei PTSD la copii. Evaluarea copiilor mai mari de șapte ani a presupus intervievarea acestora precum și intervievarea părinților și a persoanelor ce se ocupă de îngrijirea copiilor .

Rezultatele cercetării au arătat următoarele:

  • Copiii care prezintă simptome de stres ca urmare a unei traume, nu vor dezvolta în mod necesar tulburare de stres post-traumatic;
  • Unii copii pot dezvolta tulburare de stres post-traumatic ce poate persista o perioadă îndelungată de timp ca efect al traumei, dar acest lucru este probabil să se întâmple numai într-un număr retrâns de cazuri. Cei mai mulți vor depăși în mod natural această perioadă odată cu trecerea timpului;
  • Cei mai mulți dintre părinți încă se confruntă cu dificultăți după trei ani în recunoașterea simptomelor de stres post-traumatic ale copiilor. Pe baza interviurilor cu părinții copiilor referitor la raportarea simptomatologiei PTSD, există posibilitatea ca aceștia să nu identifice într-o manieră adecvată tiparele cronice la copiii mici;
  • Severitatea traumatismelor suferite a fost corelată cu incidența simptomatologie PTSD la 6 luni după eveniment, dar nu și după 3 ani;
  • Inteligența copiilor și vârsta nu au fost corelate cu dezvoltarea simptomatologiei PTSD;
  • Copiii sunt mai predispuși să dezvolte PTSD dacă părinții, la rândul lor, manifestă asemenea tulburare, atât imediat după un eveniment traumatic cât și la o perioadă de trei ani după. Chiar și în aceste cazuri părinții pot prezenta mari dificultăți în recunoșterea simptomelor de stres post-traumatic ale copiilor;

Rolul familiei în dezvoltarea răspunsurilor cronice în fața factorilor traumatici la copiii mici necesită investigații viitoare, dar aceste date vorbesc despre nevoia de a lua în considerare diada părinte-copil la expunerea traumatică încă de la început, în detrimentul intervenției singulare asupra copilului. Studiul demonstrează importanța sprijinului pe care trebuie să-l primească părinții ca urmare a traumei suferite de copil prin intermediul unor intervenții psiho-educative.

În ciuda faptului că studiul de față are câteva limitări, în special cu privire la numărul relativ redus de participanți, acesta sugerează că acordarea suportului ca urmare a unei traume trebuie să implice atât părinții cât și copiii, pentru reducerea efectelor pe termen lung a simptomelor de stres post-traumatic pentru ambele categorii.

Bibliografie

Meiser-Stedman, P.Smith, W. Yule, E. Glucksman, T. Dalgleish: “Posttraumatic stress disorder in young children three years post-trauma: prevalence and longitudinal predictors” Journal of Clinical Psychiatry, 8 November 2016.