Copii singuri acasa

Protecție și educație pentru copii cu părinți plecați în străinătate

Helpline 0800 070 040

Oferit de DIGI. Apelabil gratuit pe teritoriul României,
din orice rețea de telefonie fixă şi mobilă.
Disponibil luni - vineri între orele 9.30 - 17.30

The Velux Foundations
Salvati copiii

Pentru specialiști

Intervenție psihologică

Prezența figurii paterne în viața copilului și identitatea de gen

Art. Fig paterna

Cea mai puternică ”metodă”, cu ajutorul căreia părinții oferă copiilor modele pozitive de interacțiune cu persoanele semnificative din viața lor, este simpla lor prezență. Definirea identității de gen este învățată prin prezenta ambilor părinți. Ceea ce un băiat învață să creadă despre ce înseamnă a fi bărbat, șot și tată, și cum să se comporte ca atare, depinde, în mare măsură de identificarea cu figura paternă și de ajustarea comportamentului mamei față de masculinitatea fiului. Pe de cealaltă parte, ceea ce o fată învață să creadă despre ce înseamnă a fi femeie, soție și mamă, și cum să se comporte ca atare depinde de gradul de identificare cu mama și de modul în care tatăl privește feminitatea și comportamentul pe care îl manifestă față de fiică. Această parte a dezvoltării copiilor devine tot mai importantă odată ce aceștia încep să se separe de copilărie și să intre în etapa adolescenței (aproximativ între 9 și 13 ani), etapă în care este căutată independența față de familie. În acest moment, în viața adolescentului o multitudine de modele de identitate a genului vor ”concura” în mintea lui. Un exemplu în acest sens îl oferă reclamele comerciale în cadrul cărora imaginile bărbaților și ale femeilor sunt idealizate, dacă nu chiar fantasmagorice. Totodată, mai există și acei copii populari din școală care întruchipează cele mai acceptate stereotipuri sociale în grupul de egali pe care ceilalți copii, pentru a fi acceptați, se chinuie să și le însușească. La această vârstă modelele, imaginile și stereotipurile concurente tind să devină restrictive: băieții trebuie să fie puternici și să nu arate durere, iar fetele trebuie să fie blânde și să nu manifeste furie. Aceste modele pot fi dăunătoare pe termen lung deoarece băieții sunt predispuși să manifeste o nevoie exagerată de control, combinat cu un oarecare ”analfabetism” în ceea ce privește exprimarea emoțiilor, în timp ce fetele sunt predispuse să manifeste comportamente conformiste și submisive.

 

Atunci când unica prezență parentală în viața copilului este mama, deoarece tatăl este plecat la muncă în străinătate, efectele absenței acestuia trebuie confruntate. În general, fiii sau fiicele care cresc fără a avea contact cu unul dintre părinți sau acesta contact este minim, prezintă riscul de a fi expuși unor efecte negative în ceea ce privește identitatea de gen. Lipsa figurii paterne, care să ofere un model masculin primar, poate constitui un factor de risc pentru copiii ajunși adolescenți ce devin mai ”receptivi” la modelele idealizante/fatasmagorice manifestate de colegi și de cultura populară. Astfel, datorită absenței figurii paterne, un adolescent își poate găsi modelul de masculinitate în cadrul relațiilor lui cu ceilalți adolescenți de vârsta lui. Adoptarea unei poziții masculine, ce are ca funcție primă satisfacerea nevoii de acceptare într-un anumit grup, poate duce la identificarea cu un set de stereotipuri imature ce poate include spre exemplu ”utilizarea” fetelor din punct de vedere sexual, asta pentru a-și dovedi masculinitatea. În același timp, o fiică, adolescent, fără o figură paternă constantă în viața ei, își putea îndrepta atenția către egalii ei de sex/gen opus pentru a suplini astfel modelul ce i-a lipsit și pentru a-și asigura atașamentul masculin primar. Ea le poate accepta comportamentul stereotip față de fete/femei în scopul de a-și îndeplini nevoia de o relație semnificativă cu o parte masculină, chiar dacă această relație se desfașoară în termeni de exploatare.

Pentru a compensa influențele negative și limitative primite din partea culturii populare, părinții trebuie să ofere copiilor alternative complexe de definire a identității de gen. Astfel, mama, în absența tatălui, are capacitatea de a contracara influența ce o poate exercita asupra adolescentului modelele idealizante/fantasmagorice. Modul în care ea se comportă cu fiul său are un efect  formator (de exemplu, masculinitate = responsabilitate conformă vârstei), la fel și ceea ce declară cu privire la modul în care se așteaptă ca el să o trateze pe ea și pe celelalte femei (de exemplu, masculinitate = respect). Având o fiică, ce exemplu va da mama în relația ea cu soțul plecat la muncă, dar și așteptările pe care le are de la această relație pot avea un efect formator (de exemplu, feminitate = capacitate de independență). Ceea ce mama învață fata despre comportamentele acceptate/neacceptate din partea barbaților are de asemenea un rol important (feminitatea nu presupune, în nici un fel, obișnuința cu abuzul.

Una dintre cele mai comune temeri, în rândul părinților, este aceea că în lipsa unui model parental masculin, băiatul se poate identifica cu mama și își poate forma preferințe sexuale pentru membrii aceluiași sex. Din punct de vedere științific nu există nicio dovadă care să coreleze homosexualitatea cu faptul că un băiat a fost crescut doar de mama lui.

În concluzie, chiar dacă tatăl este plecat din țară, ideal ar fi ca prezența lui paternă să se facă simțită în viața copiilor, pentru a oferi un model pozitiv în ceea ce privește identitatea de gen. O relația pozitivă cu tatăl, bazată pe comunicare, încredere și predictibilitate, se constituie ca factor protectiv împotriva asumării modelelor de identitate de gen care sunt idealizante și fatasmagorice.

Bibliografie

  • Michael Gurian – ”Prezența invizibilă. Bărbatul și femeile din viața lui”, Editura Trei, București 2012.
  • David Rowland, Luca Incrocci – ”Handbook of sexual and gender identity disorders”, John Wiley & Sons, Inc; 2008
  • Emma Renold – ”Girls, Boys and Junior Sexualities – Exploring children’s gender and sexual relations in the primary school”, RoutledgeFalmer, 2005