Copii singuri acasa

Protecție și educație pentru copii cu părinți plecați în străinătate

Helpline 0800 070 040

Oferit de DIGI. Apelabil gratuit pe teritoriul României,
din orice rețea de telefonie fixă şi mobilă.
Disponibil luni - vineri între orele 9.30 - 17.30

The Velux Foundations
Salvati copiii

Pentru specialiști

Intervenție psihologică

Începuturile bullying-ului – studiu de caz

576714

În momentul plecării părinților la muncă în străinătate, copiii experimentează sentimente de abandon, neajutorare și vulnerabilitate. Pentru a face față acestor sentimente, copiii reacționează în funcție de exemplele avute în jurul lor, adică în funcție de reacțiile manifestate de persoanele adulte atunci când acestea au trecut la rândul lor prin perioade dificile. Astfel, sunt copii care, în urma plecării părintelui/părinților, devin retrași și evită contactele sociale, sunt copii care devin temători și ocolesc situațiile/experiențele noi, dar, sunt și copii care deven autoritari, manifestând tendința de a-i controla pe cei din jurul lor.

O fetiță (7 ani), ai cărei părinți au plecat la muncă în străinătate, a fost transferată la o altă școală deoarece a ajuns în grija bunicilor care locuiau în alt cartier. După o perioadă de timp în care a stat liniștită și retrasă, fără să interacționeze cu ceilalți copii, a început să hărțuiască colegii de clasă, uneori persistând atât de mult încât aceștia izbucneau în lacrimi. Devenea extrem de furioasă când un alt copil ”îndrăznea” să nu-i asculte indicațiile. În jocurile ce presupuneau asumarea diferitelor roluri, impunea copiilor ”scenariul” său, fără să se țină cont și de preferințele acestora. Surprinzător a fost cât de puțin protestau ceilalți copii atunci când fetița se manifesta autoritar: ”Nu, nu ești tu prințesa. Eu sunt prințesa. Tu o să fii pisica mea.” Apoi exemplifica exact cum trebuie să se comporte pisica. După un timp copiii au început să o evite: ”Nu vrem să ne mai jucăm cu ea. Ne înfurie. Este o fetiță rea, nu?”

Fetiței i-a fost greu să se adapteze emoțional și comportamental la noul context deoarece, nefiind familiarizată cu persoanele în grija cărora a rămas, nu reușea să-și exprime emoțiile și gândurile. Ce poate fi mai înspăimântător pentru o fetiță de șapte ani, decât schimbarea întregului ”univers”? Fetița experimenta sentimente ambivalente față de părinții ei care, pe de o parte, îi spuneau că o iubesc, iar pe de altă parte, au ”abandonat-o”, lăsând-o în grija bunicilor. Ea nu putea să-și permită libertatea de a simți furie față de părinți. Sentimentele ei normale vis-a-vis de aceștia erau complicate de faptul că a fost pusă în situația de a se simți un copil neajutorat și vulnerabil. Astfel, nu e de mirare că trebuie să fie fiica prințesă, iar și iar, pentru a putea restaura ceva din identitatea ei construită în cadrul familiei, unde tata era regele, mama era regina, iar ea era prințesa. Ea încerca să restaureze această identitate prin metode și comportamente sociale neadecvate ce au avut ca și rezultat marginalizarea ei. Inabilitatea fetiței de a permite altor copii să posede un rol egal, a impiedicat-o să se integreze în colectivul clasei. Această imposibilitate este consecința faptului că în momentul plecării părinților ea a ”jucat” rolul victimei.

Jocul ”Vrăjitoarea” scotea și mai clar în evidență frica fetiței de a fi victimă în cadrul relațiilor sociale. Chiar dacă ceilalți copii îi ofereau un model pozitiv în ceea ce privește ”așteptarea rândului”, fetița dorea să fie mereu personajul principal care realiza vrăjile. Acest lucru nu a fost pe placul colegilor care au respins-o, refuzând să se mai joace cu ea. Datorită faptului că nu a existat o ceartă pe acest subiect, urmată apoi de o discuție care să clarifice motivele pentru care copiii au plecat de lângă ea, fetița nu a putut da un sens experinței astfel încât să înțeleagă că atitudinea copiilor față de ea era o consecință a felului în care s-a purtat cu ei. Acest lucru i-a întărit sentimentele de abandon, neajutorare și vulnerabilitatea experimentate în momentul plecării părinților și în momentul venirii în noul colectiv.

Astfel, se închide cercul vicios ce determină anumiți copii să-i hărțuiască pe cei din jurul lor: comportamentele agresive, îndreptate în exterior, reduc intensitatea sentimentelor intolerabile de vulnerabilitate și neajutorare resimțite în plan ”intern”. În cazul fetiței de mai sus este clar că toate comportamentele negative sunt o reacție directă la faptul că părinții, prin plecarea la muncă în străinătate, au ”abandonat-o”.

În astfel de situații, dacă copilul nu este în îngrijirea unei persoane disponibile emoțional, care, pe de o parte, să înțeleagă motivele ce stau în spatele comportamentelor de hărțuire și să acționeze/intervină asupra cauzelor (nu asupra efectelor – comportamentelor externe), iar pe de altă parte, să fie capabil să elaboreze reguli comportamentale flexibile și clare, există riscul că acesta să devină un ”bully”. Copilul care se percepe pe sine ca fiind slab, neajutorat, vulnerabil în anumite domenii ale vieții (ex. relația cu părinții plecați la muncă în străinătate), va încerca să dobândească ”puterea” de a controla/domina. Raționamentul din spatele acestui deziderat inconștient al copilului este simplu: atât timp cât îi controlez/domin pe cei din jur, aceștia nu mă vor ”răni”.