Copii singuri acasa

Protecție și educație pentru copii cu părinți plecați în străinătate

Helpline 0800 070 040

Oferit de DIGI. Apelabil gratuit pe teritoriul României,
din orice rețea de telefonie fixă şi mobilă.
Disponibil luni - vineri între orele 9.30 - 17.30

The Velux Foundations
Salvati copiii

Pentru părinți

Ce poți face pentru copil

Conectarea empatică la nevoile emoționale ale copilului

2Foto: Photo Credit: Eduard Oti/Salvați Copiii România

Relația ce se creează între copil și persoana în grija căruia rămâne, după plecarea părinților la muncă în străinătate, este extrem de importantă deoarece particularitățile acestei relații pot influența pozitiv sau negativ modul în care copilul se adaptează la noul context familial. Pe lângă siguranță, disponibilitatea emoțională și abilitatea de a seta limite flexibile, empatia este principalul ingredient ce nu trebuie să lipsească din cadrul relației adult-copil. Este imperios ca adultul, în grija căruia a rămas copilul, să cunoască caracteristicile psihologice specifice vârstei copilului precum și posibilele dificultăți emoționale ce pot fi experimentate de copil odată cu plecarea părintelui. Capacitatea adultului de a empatiza cu trăirile copilului capătă substanță numai dacă adultul este conștient de momentul dificil experimentat de copil și dacă este conștient că acesta din urmă nu dispune de abilitățile emoționale și raționale de a se adapta eficient la o astfel de situație extremă.

Empatia este abilitatea psihică de a experimenta ceea ce trăiește în plan mental și emoțional copilul ce se află într-o relație directă cu tine. Ea implică să asculți activ și atent ce are de spus copilul.

 Abilitățile ce sunt implicate în procesul de conectare empatică:

  • Observarea acurată a copilului, a expresiilor feței, a gesturilor, mișcărilor corpului te va conduce la descoperirea stării emoționale a acestuia, precum și la atribuirea cauzalității comportamentului copilului la particularitățile situației dificile în care se află. O observare superficială a acțiunilor/comportamentelor copilului conduce la identificarea greșită a cauzalității acestora – calitățile interne ale personalității copilului sau în particularitățile temperamentului.
  • Ascultarea empatică, presupune să asculți activ ce povestește copilul, astfel încât să-ți fie ușor să identifici emoțiile expuse. Odată identificate ele trebuie prezentate înapoi în cadrul unui discurs ce sumarizează principalele puncte expuse de copil: ”Eu am observat/simțit cât de furios ai fost tu, când…”; ”Eu înțeleg că este foarte înspăimântător pentru tine să nu știi…”. Acest gen de oglindire a mesajelor/emoțiilor oferă copilului suport pentru că leagă Eu-ul adultului de Tu-ul copilului. După realizarea acestui tip de sumarizare, cere-i un feedback ca să te asiguri că a înțeles corect și ca să-i arăți copilului că ceea ce ți-a povestit este important pentru tine.
  • Conectarea empatică, presupune să te potrivești cu copilul prin ajutarea: tonului vocii (ex. încearcă să vorbești sub tonul vocii utilizat de copil); expresiilor faciale (ex. dacă, rușinat, vorbește despre o altercație pe care a avut-o cu un coleg, evită să-ți pui masca furiei); ”limbajul” trupului (ex. încearcă să stai la nivelul ochilor lui, nu-l privi de sus, sau stând într-o parte); utilizează afirmații simple și necritice care sunt congruente cu ceea ce experimentează copilul (ex. ”E chiar greu pentru tine”, ”Te-a supărat cu adevărat”).

Uneori, adultul nu este atent și ratează momentul de conectare empatică cu copilul deoarece, ori este acaparat de rutina zilnică, ori sarcinile, pe care trebuie să le termine într-un timp foarte scurt, îl copleșesc, ori resursele psihice reduse îl împiedică să fie disponibil din punct de vedere emoțional.

Principalele capcane în care singur te poți prinde atunci când copilul experimentează o situația stresantă iar tu nu ești disponibil emoțional :

  • Oferi asigurări false: ”Totul o să fie bine!”. Chiar dacă în viitor e posibil ca totul să fie bine, momentam nu știi acest lucru. Asigurările false demonstrează că nu ești în contact cu ceea ce gândește și simte cealaltă persoană
  • Oferi compasiune sau milă: ”Săracul de tine!”. Efectul milei sau al compasiunii este acela de a suprima emoțiile copilului
  • Încearcă să vorbești cât mai puțin despre tine. Când faci acest lucru copilul nu se simte înțeles și nici nu percepe suportul tău dacă îi spui: ”Tu te simți rău?!? Să-ți povestesc ce am pățit eu când…”
  • Încerci să schimbi subiectul (distragi atenția) și să înveselești copilul. Dacă faci acest lucru copilul va avea impresia că emoțiile sale sunt triviale sau neimportante. Atenție! Distragerea atenției este o tehnică de reglare emoțională ce poate fi utilizată cu rezulatate pozitive până în jurul vârstei de trei ani.
  • Judeci emoțiile copilului: ”Nu ar trebui să simți…” sau ”Nu ai de ce să-ți fie frică!”. Emoțiile sunt singurul lucru real din toată experința copilului, iar negarea lor îl va face copil să se simtă neadecvat sau ”mai puțin bun”, ceva este în neregulă cu el dacă manifestă respectivele emoții.
  • Spui: ”Știu exact ceea ce simți.” Nu e adevărat, nu ai cum să știi. Acest tip de răspuns din partea dumneavoastră nu face decât să minimalizeze intensitatea emoțiilor copilului.

Empatia și disponibilitatea emoțională sunt două competențe emoționale ce se dezvoltă doar dacă, de fiecare dată când copilul trece printr-o perioadă mai dificilă, adultul reușește să se deconecteze de la rutina zilnică și să se conecteze la statusul emoțional al copilului. Repetarea situațiilor în care adultul este indisponibil emoțional atunci când copilul manifestă această nevoie, îl pot determina pe copil să creadă despre el că nu este suficient de important în ochii adultului sau că a greșit cu ceva și nu mai merită atenția acestuia. O altă consecință negativă e că, prin acest stil neimplicat de relaționare, copilul nu primește un model de empatie pe care, ulterior, să-l perpetueze în cadrul relațiilor lui sociale.