Copii singuri acasa

Protecție și educație pentru copii cu părinți plecați în străinătate

Helpline 0800 070 040

Oferit de DIGI. Apelabil gratuit pe teritoriul României,
din orice rețea de telefonie fixă şi mobilă.
Disponibil luni - vineri între orele 9.30 - 17.30

The Velux Foundations
Salvati copiii

Pentru copii

Povești

Sconcsul cel trist

Sconcsul cel trist

A fost odată ca niciodată un sconcs mic şi trist. Se simţea singur, deşi trăia într-o pădure populată de multe soiuri de animale: iepuri şi ratoni, oposumi şi vulpi, şoareci şi urşi. Se mai găseau acolo păsări mari şi mici, multe feluri de rozătoare, iar râurile erau pline de peşti. Sconcsul a încercat să se împrietenească cu fiecare animal din pădure. Însă, de fiecare dată când micuţul animal alb şi negru îşi căuta de lucru pe lângă celelalte animale, acelea strigau:

– Uite că vine Puturosul! Bleah! Salvaţi-vă vieţile!

Apoi fugeau care încotro, lăsându-l singur şi trist.

Într-o astfel de zi, după ce a fost luat în râs şi părăsit de toţi ceilalţi, sconcsul a exclamat:

– Mă urăsc! Nu eu am cerut să mă nasc sconcs! De ce ei nu înţeleg că nu mi-aş îndrepta niciodată mirosul asupra prietenilor? Nu îmi dau nici o şansă să le explic cum sunt eu cu adevărat! Nu vreau decât să le fiu prieten!…

Stătea aşa, singur şi stingher. Încet-încet, lacrimile au început să i se prelingă pe obraji. A încercat adesea să îşi facă prieteni, dar nimeni nu vroia să se apropie de el. Nici un animal nu îi dădea şansa de a-i spune că nu l-ar intoxica niciodată cu mirosul lui. În schimb, de fiecare dată ei râdeau de el şi fugeau cât mai departe. Sconcsul devenea tot mai mâhnit. Nu după mult timp, tristeţea a devenit parte integrantă a vieţii lui. De aceea, credea că aşa trebuia să fie viaţa de sconcs.

Într-o zi se plimba prin pădure şi adulmeca după mâncare. Deodată a auzit un mârâit feroce şi strigăte speriate. Sconcsul cel nefericit a pândit printre tufişuri şi a descoperit o vulpe maronie care încolţise trei iepuraşi. Plănuia să îi mânânce la cină. Fără să se gândească la cât de răutăcioşi au fost iepurii cu el în trecut, şi-a spus: „Cred că îi pot ajuta!”. Aşadar, sconcsul a alergat în luminişul cu pricina. Deoarece vulpea era mult prea ocupată ca să se gândească la mâncarea gustoasă ce o aştepta, nici nu a observat sconcsul apropiindu-se de ea. Acela s-a dus foarte aproape şi apoi a ţintit cu grijă … un jet urât mirositor drept în ochii agresoarei.
Vulpea a mârâit surprinsă. A uitat de cină şi a alergat spre desişul pădurii, scheunând şi frecându-şi neîncetat labele şi botul de pământ. Încerca să scape cât mai repede de mirosul acela îngrozitor.

După plecarea vulpii aerul încă mai era încărcat de mirosul greu al sconcsului. Iepurii au privit împrejur, au văzut sconcsul şi au înţeles că acela le salvase vieţile. Au uitat să râdă de el şi să fugă. În schimb, au alergat spre el, l-au îmbrăţişat, i-au mulţumit şi au plâns uşuraţi … toate acestea în acelaşi timp. Pe când se îndepărtau de tufişurile care încă mai miroseau foarte urât, i-au cerut sconcsului iertare pentru felul în care s-au comportat în trecut. Experienţa aceea le-a dezvăluit un nou mod de a-l privi pe sconcs.

– Este uimitor cum ceva care miroase atât de urât poate fi bun!

În ziua aceea iepurii şi sconcsul au învăţat o lecţie importantă despre prietenie. Iepurii au învăţat că prietenii pot avea forme, mărimi şi mirosuri diferite. Sconcsul a descoperit că există mijloace prin care poate scăpa de tristeţe.

 

Care sunt caracteristicile tale speciale care te fac diferit de cei din jur?

 

Nancy Davis, Poveşti terapeutice, Midoprint, Cluj Napoca, 2011